Acasă Actualitate În ultima săptămână de școală, elevii trec online ca să nu se...

În ultima săptămână de școală, elevii trec online ca să nu se suprapună cu Evaluarea Națională

Prelungirea semestrului al doilea cu o săptămână, astfel încât elevii să termine anul școlar pe 25 iunie, va suprapune această ultimă săptămână cu Evaluarea Națională 2021 care are loc în perioada 22-25 iunie.

Ministrul Sorin Cîmpeanu spune că acest lucru nu va fi un impediment pentru că elevii din clasele care nu dau examene vor trece online.

Având în vedere că ultima săptămână de şcoală va fi destinată încheierii situației școlare, sunt convins că se vor găsi aceste soluții în școli. Da, este o problemă corect poziționată, corect pusă. Va exista soluția trecerii în online dacă mai sunt ceva lucruri de predat în ultima săptămână de școală, în care într-adevăr, trebuie să se suprapună Evaluarea Națională peste celelalte clase. Asta în situațiile în care nu suntem deja în scenariul roşu, în care celelalte clase sunt deja în online, V, VI, VII”, a spus Sorin Cîmpeanu, întrebat după ședința de Guvern.

Evaluarea Națională va avea loc în perioada 22-25 iunie, potrivit calendarului aprobat anul trecut, iar elevii care nu dau examenul termină anul școlar pe 25 iunie.

Calendarul Evaluării Naționale 2021

7 – 11 iunie 2021 are loc înscrierea la examen

22 iunie 2021 – proba de Limba şi literatura română

24 iunie 2021 – proba la Matematică

25 iunie 2021 – proba de Limba şi literatura maternă

29 iunie 2021 (până la ora 14,00) – afişarea rezultatelor înaintea contestaţiilor

29 iunie 2021 (orele 16,00 – 19,00) – 30 iunie 2021 (orele 8,00 – 12,00) – depunerea contestaţiilor

30 iunie – 4 iulie 2021 – soluţionarea contestaţiilor

4 iulie 2021 – afişarea rezultatelor finale

Citiți și: Structura anului școlar 2020-2021 – după măsurile luate de Ministerul Educației

ULTIMA ORĂ Datele examenelor rămân neschimbate| Elevii din clasele a VIII-a și a XII-a învață online în aprilie VIDEO

Marius Nistor: Propunerea noastră e ca Evaluarea Națională să rămână cum a fost

FSLI despre modificarea structurii anului școlar: Se creează un stres suplimentar

Părinții cer revenirea la calendarul inițial al Evaluării Naționale: E o decizie luată pe genunchi

Elevii nu vor școlile deschise la 6/1.000 rata de infectare|Vacanța prelungită ne scoate din ritm

Articolul precedentCîmpeanu: Testarea elevilor la revenirea în şcoală cu teste noninvazive, esenţială VIDEO
Articolul următorStructura anului școlar 2020-2021 – după măsurile luate de Ministerul Educației