Medicul Virgil Musta, şeful secţiei de boli infecţioase de la Spitalul Victor Babeş din Timişoara, spune că tinerii se îmbolnăvesc de COVID-19 pentru că au un sistem imunitar prea puternic care distruge propriul organism.
„Eu cred că sistemul imunitar trebuie să fie în echilibru. La persoane cu comorbidități, acolo se știe clar, mai ales la cei cu diabet și obezitate, că boala evoluează sever și cu rată mare de deces, dar sunt și persoane puternice, tineri, care fac furtune de citochine, care au un sistem imunitar prea puternic și care distruge propriul organism. Din păcate, am avut în ultimul timp, cazuri de tineri, persoane între 40 și 50 de ani, unii chiar mai tineri, care au decedat prin această furtună de citokine pe care nu am putut să o oprim cu toate mijloacele pe care le avem și credeți-ne, avem la nivelul spitalul nostru, tot ce este mai modern în lume”, a spus specialistul pentru Banatul Azi.
Nu vor exista zero riscuri în cazul trimiterii copiilor la şcoală
Zilele trecute, medicul Musta a scris un mesaj pe Facebook în care vorbeşte despre reluarea cursurilor şi despre riscurile care apar.
„Este bine să înţelegem încă de pe acum că nu vor exista zero riscuri în cazul trimiterii copiilor la şcoală, aşa cum de fapt, nici înainte de această pandemiei, nimeni nu putea garanta faptul că prin prezenţa la şcoală copiii nu se puteau îmbolnăvi de alte boli transmisibile (mai uşoare sau mai severe) sau că nu ar putea transmite apoi astfel de boli celor din familie”, a scris Virgil Musta pe pagina de Facebook City Doctors.
„Sigur că acum suntem în situația în care știm de prezența acestui virus în comunitate, dar știm deja și câteva măsuri prin care putem preveni transmiterea acestuia, inclusiv în școli. Important este ca aceste măsuri să fie și respectate, în permanență. Eu cred că este o situație neobișnuită, dificilă, dar care poate fi depășită numai prin înțelegerea clară și asumarea rolului fiecărei părți implicate, cât și printr-o implicare și dialog constructiv permanent între aceste părți. Este vorba de fapt despre un parteneriat funcțional între aceste părți, astfel încât să nu înceapă să dea vina unii pe alții, ci să existe implicare, responsabilitate și comunicare transparentă continuă”, a mai scris Virgil Musta.
Citiți și: Infografic. Ministerul Educației îi învață pe elevi cum să poarte masca/ Sfaturi pentru părinți
VIDEO Monica Anisie: Avizul epidemiologic nu este obligatoriu acum
VIDEO Lecția despre COVID-19, predată elevilor de medicii de la Spitalul Militar