Acasă Actualitate Monica Anisie, despre stimulentul de risc: Guvernul va face o analiză

Monica Anisie, despre stimulentul de risc: Guvernul va face o analiză

Foto: Captură Digi24

„Va exista o analiză la nivelul guvernului faţă de ceea ce s-a aprobat în Camera Deputaţilor şi vom vedea dacă există posibilitatea acordării acestui stimulent”, a declarat Monica Anisie la Radio România Actualităţi, după ce deputații au adoptat un proiect prin care profesorii și personalul nedidactic ar putea primi un stimulent financiar în valoare de 2.000 și respectiv 1500 de lei lunar, acodat pe toată perioada stării de alertă și a stării de urgență.

„Sigur că și cadrele didactice și personalul din unitățile de învățământ merită să primească un astfel de stimulent financiar. Așa cum am spus întotdeauna, și cadrele didactice, dar și personalul din preuniversitar și universitar, toată lumea în această perioadă este expusă la ceea ce se întâmplă din punct de vedere epidemiologic în țară. (…) Ministerul Educației monitorizează dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar la nivel național și aceasta este influențată de evoluția situației epidemiologice din fiecare județ”, a spus Monica Ansie la Radio România Actualităţi.

„După cum bine se știe am descentralizat decizia la nivelul Comitetului Județean pentru pentru Situații de Urgență. La momentul acesta putem să spunem că avem 11.769 de unități de învățământ, în scenariul 1, scenariul verde, deci elevii merg la școală, zilnic. Mai avem 5233 de unități de învățământ în scenariul 2 hibrid, și 654 de unități de învățământ în scenariul roșu, care implică participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la lecțiile online. Aș vrea să fac o mențiune. Din cele 654 de unități aflate în această situație – 246 de unități de învățământ figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate, iar 408 figurează în acest scenariu ca urmare a ratei de incidență a cazurilor din localitatea în care funcționează ori a infrastructurii școlare în care se execută diverse lucrări de reabilitare. Deci, voiam să spun că rata incidenței trebuie să ajungă la trei, pentru ca unitățile de învățământ să treacă în scenariul roșu”, a mai spus Monica Anisie.

Citiți și: Ce spune președintele despre stimulentul de risc pentru profesori: „Banii sunt mai puțini decât ne-am fi dorit“

Suplimentul de risc pentru profesori, adoptat în Parlament/ Directorul stabilește cine îl ia

Articolul precedentNumărul de copii adoptabili s-a dublat în ultimul an
Articolul următorCercetătorii de la Universitatea din Oxford: Test care să identifice în 5 minute Covid-19