Tribunalul Iași a decis, joi, că decizia Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, luată în 4 noiembrie, prin care cursurile școlare față în față au fost suspendate în municipiul Iași a fost nelegală. Judecătorii au anulat, parțial, hotărârea din 4 noiembrie prin care autoritățile județene stabileau ca elevii din municipiu să susțină cursurile doar online, decizia nefiind definitivă. Demersul în instanță a fost inițiat de Asociația Școlilor Particulare.
„Anulează în parte Hotărârea nr. 76/ 04.11.2020 a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi, respectiv prevederile art. 8 şi art. 9 din hotărâre„, au decis judecatorii ieșeni, după cum a scris în Ziarul de Iași.
Comunicatul Asociației Școlilor Private:
- Tribunalul Iași, Secția II Civilă – Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr.5526/99/2020 prin care Asociația Școlilor Particulare împreună cu unitățile școlare membre din Municipiul Iași a solicitat anularea parțială a Hotărârii nr.76/04.11.2020 a Comitetului pentru Situații de Urgență Iași, anularea articolelor care prevăd suspendarea activităților didactice față în față în unitățile de învățământ, în ședința din data de 19 noiembrie a admis cererea de anulare a articolelor 8 și 9 din hotărâre.
- Instanța a admis ca fiind NELEGALĂ prevederea prin care au fost suspendate activitățile didactice față în față în unitățile de învățământ.
- În data de 25 noiembrie va avea loc primul termen în procesul în care solicităm și anularea prevederilor ordinului de ministru și a hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență prin care au fost suspendate activitățile didactice față în față în toate unitățile de învățământ din România.
- Înțelegem să contribuim la ameliorarea situației epidemiologice din țara noastră, înțelegem că măsura suspendării cursurilor față în față este o măsură care este necesară în anumite situații dar nu înțelegem de ce se adoptă o astfel de măsură fără o analiză serioasă, de ce se adoptă o astfel de măsură la nivel general.
- Poate copiii din grădinițe, din clasele primare mici și din clasele de final de nivel ar fi putut să vină la școală. Poate școlile din zonele în care incidența este scăzută ar fi putut funcționa. Poate pe viitor vom reuși să punem educația acolo unde este locul ei în societatea românească.