Președintele Klaus Iohannis i-a îndemnat pe români să se vaccineze, cu toate că pare că ce a fost mai rău a trecut. „Riscul pentru cei nevaccinați de a face o formă severă a bolii rămâne ridicat”, a spus Klaus Iohannis după întâlnirea pe care a avut-o cu mai mulți miniștri privind vaccinarea.
Președintele a declarat că întoarcerea la școală a tuturor elevilor este o prioritate.
„Reîntoarcerea cât mai rapidă a tuturor elevilor la școală, dar nu oricum, ci în condiții de siguranță sanitară sporite, este o prioritate. Deciziile în educație, în această perioadă dificilă a luptei cu pandemiei, s-au luat pe baza unor scenarii legate în mod direct de incidența și de rata de infectare de la nivelul fiecărei localități Ne aflăm aproape de momentul în care majoritatea elevilor, indiferent de clasă, pot relua orele în format fizic. Ne dorim să rămână nechimbat până la finalul anului școlar- toți copiii să-și poată finaliza cursurile în băncile școlilor”, a declarat Klaus Iohannis.
Președintele KLaus Iohannis a făcut marți o şedinţa la Cotroceni la care au participat prim-ministrul Florin Cîţu, viceprim-ministrul Dan Barna, viceprim-ministrul Hunor Kelemen, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novák, preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), Valeriu Gheorghiţă, şi secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu.