BAC 2021. Ministerul Educației a publicat la ora 15 baremele și subiectele de la proba de limba română de la Bacalaureat 2021. Subiectele și baremele se găsesc pe subiecte.edu.ro.
Descarcă de aici Barem Română – profil REAL – BAC 2021
Descarcă de aici Subiecte Română – profil REAL – BAC 2021
Descarcă de aici Barem Română – profil UMAN – BAC 2021
Descarcă de aici Subiecte Română – profil UMAN – BAC 2021
Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ:
- recunoaşterea/echivalarea/ susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;
- susţinerea tuturor probelor scrise şi obţinerea notei 5 (cel puţin) la fiecare dintre acestea;
- obţinerea mediei 6 (cel puţin) la probele scrise.
Celelalte probe se vor desfășura conform următorului calendar:
marți, 29 iunie – proba obligatorie a profilului;
miercuri, 30 iunie – proba la alegere a profilului și a specializării.
Primele rezultate vor fi afișate în data de 5 iulie, până la ora 12:00.
Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 9 iulie.
În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR), afișarea rezultatelor se efectuează prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului.
BAC 2021 Calendar Sesiunea iunie – iulie 2021
31 mai – 4 iunie 2021 Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
4 iunie 2021 Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
14 – 16 iunie 2021 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
16 – 17 iunie 2021 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
18 – 23 iunie 2021 Evaluarea competențelor digitale – proba D
23 – 25 iunie 2021 Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
28 iunie 2021 Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
29 iunie 2021 Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
30 iunie 2021 Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
1 iulie 2021 Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
5 iulie 2021 Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12,00 – 18,00
6 – 9 iulie – 2021 Rezolvarea contestațiilor
9 iulie 2021 Afișarea rezultatelor finale
BAC 2021 Calendar Sesiunea august – septembrie 2021
19 – 26 iulie 2021 Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
16 august 2021 Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
17 august 2021 Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
18 august 2021 Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
19 august 2021 Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
23 – 24 august 2021 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
25 august 2021 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
26 – 27 august 2021 Evaluarea competențelor digitale – proba D
30 – 31 august 2021 Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
31 august 2021 Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor (orele 12,00 – 18,00)
1 – 3 septembrie 2021 Rezolvarea contestațiilor
3 septembrie 2021 Afișarea rezultatelor finale