Acasă Actualitate Guvernul corectează luni „scăparea” referitoare la grădiniţele şi şcolile private

Guvernul corectează luni „scăparea” referitoare la grădiniţele şi şcolile private

StiriEdu.ro

Ministrul interimar al Finanţelor, Dan Vîlceanu, a declarat că în cursul zilei de luni va fi remediată „scăparea” din hotărârea de Guvern referitoare la grădiniţele şi şcolile private, astfel încât şi acestea să intre în vacanţă.

Întrebat ce se întâmplă cu şcolile private, de luni, dacă elevii vor intra sau nu în vacanţă, Dan Vîlceanu a explicat că personal nu este implicat în această chestiune, dar că luni se va remedia situaţia.

„Nu am fost implicat direct în elaborarea acestui act normativ pentru că Ministerul Finanţelor nu are legătură cu şcolile, cu pandemia. Am fost anunţaţi că mâine la 11 va exista o şedinţă în format hibrid pentru a se remedia această greşeală, ca şcolile private să funcţioneze la fel ca celelalte şcoli. Imediat va fi publicat în Monitorul Oficial. Se mai întâmplă asemenea lucruri, nu cred că e un moment în care să dai vina pe cineva. E o chestiune legată de Ministerul Educaţiei, Sănătăţii, CNSU”, a declarat Dan Vîlceanu, la Digi24, duminică seara. Vîlceanu a adăugat că premierul a avut o discuţie cu ministrul de Externe în privinţa şcolilor străine din Bucureşti. 

„Îmi amintesc că premierul a avut o discuţie cu ministrul de Externe fiindcă sunt nişte şcoli străine în Bucureşti. A existat o greşeală şi mâine va fi remediată. Sunt două articole diferite… Eu sunt la Finanţe, nu sunt nici la Educaţie, nici la Sănătate, nici la CNSU. Mai mult decât atât nu ştiu. Discuţia ce a avut loc în guvern a fost exact pentru că sunt şcoli străine. E foarte clar articolul, numai că a fost această scăpare cu şcolile private. Vom remedia mâine”, a declarat Vîlceanu. 

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a afirmat că articolul din decizia CNSU referitor la suspendarea cursurilor cu prezenţă fizică în unităţile de învăţământ private, inclusiv în cele 21 de şcoli care funcţionează după programa altor state, nu a fost preluat în Hotărârea de Guvern cu restricţiile de luni. În acest mod s-a creat confuzie, neştiindu-se dacă acestea pot sau nu funcţiona. „Din păcate, demersul nu a fost dus până la capăt”, a afirmat Cîmpeanu.

Citiți și: Cîmpeanu: Ministerul Educației nu are niciun temei legal pentru a reglementa vacanța în școlile și grădinițele private

Sorin Cîmpeanu reclamă el singur confuzie în decizii: Școlile și grădinițele private pot organiza cursuri în vacanță VIDEO

Consiliul Elevilor: E o discriminare fără precedent să fie închise numai școlile de stat

Când se redeschid școlile? Raed Arafat: Nu există nicio garanție că elevii vor reveni după 14 zile

Au părinții liber în vacanța elevilor? Turcan: Ordonața dă liber numai în școala online, o modificăm la Parlament

OFICIAL Ministrul Educaţiei a semnat ordinul prin care se acordă vacanţă de 2 săptămâni

Sorin Cîmpeanu: În vacanță, sunt convins că vom achiziționa testele pe bază de salivă

Cîmpeanu, despre închiderea școlilor ultimele: Evoluţia epidemiologică nu e deloc predictibilă

Klaus Iohannis: De luni, toți elevii au vacanță două săptămâni

Ministerul Educației: Peste 21.700 de elevi și profesori infecați cu Covid| 20% dintre elevi învață online

Trec școlile online timp de o lună? Cîmpeanu: Toate variantele sunt deschise

București: Peste jumătate dintre elevi și preșcolari învață online

Sorin Cîmpeanu, chemat la ședinţa de miercuri de la Cotroceni

Articolul precedentCîmpeanu: Ministerul Educației nu are niciun temei legal pentru a reglementa vacanța în școlile și grădinițele private
Articolul următorDOCUMENT Raed Arafat: Școlile particulare nu pot organiza cursuri în format fizic