Ministerul Educației anunță că fost evaluate, inclusiv cu experți internaționali, 50 de instituții organizatoare de studii universitare de doctorat (IOSUD) – Academia Română, 47 de universități de stat și 2 universități particulare.
Patru universități au renunțat la a mai solicita organizarea/acreditarea studiilor universitare de doctorat, iar o universitate a decis evaluarea de către o agenție din străinătate.
Care sunt rezultatele:
- În cele 50 de IOSUD-uri au fost evaluate 189 de școli doctorale care gestionează 398 de domenii de studii universitare de doctorat (DSD). Dintre acestea, în urma evaluării, s-a decis acreditarea condiționată (cu reevaluare la un an) pentru un număr de 35 de domenii de studii universitare de doctorat care funcționează în 16 IOSUD-uri.
- Evaluarea pentru 363 de domenii de studii universitare de doctorat s-a finalizat cu menținerea acreditării – dintre acestea, 73 de domenii din 35 de IOSUD-uri au fost reacreditate conform metodologiei, cu condiția ca în termen de maximum 3 ani să îndeplinească toți indicatorii de calitate.
Din comisiile de evaluare au făcut parte peste 1.400 de membri: cadre didactice coordonatoare de doctorat, studenți doctoranzi, experți naționali și experți internaționali (cca. 300 de membri străini). Metodologia de evaluare aprobată prin Ordinul Ministrului Educației nr. 3.651/12 aprilie 2021, la propunerea agenției, a fost rezultatul unui amplu proces de dezbateri și consultări cu toate categoriile de părți interesate.
Citiți și: Raed Arafat, despre lipsa testelor din școli: Doi furnizori au cerut un preț de 3 ori mai mare
Ce s-a întâmplat cu testele elevilor | Explicațiile Departamentului pentru Situații de Urgență
Cîmpeanu: Pentru luni, școlile au numai jumătate din testele necesare
Cum au sosit testele în școli: În pungi și fără instrucțiuni și prospect
Ministrul Educației – anunț de ultimă oră despre testare VIDEO
Cîmpeanu: Testul pe bază de salivă va putea fi făcut și acasă, dacă școala decide așa
Consiliul Elevilor critică instrucțiunile privind testarea pe bază de salivă
Contre între Educație și Sănătate pentru testarea elevilor | Cîmpeanu: Am cerut clarificări
Procedura pentru testarea în şcoli: Testele vor fi făcute de medici sau profesori luni şi joi
Ministerul Educației: A crescut numărul de școli care vor învăța față în față
Ministerul Sănătăţii, abilitat să elaboreze metodologia de administrare a testelor de salivă
Radu Szekely, consilier Educaţie: Vor fi teste care să măsoare gradul de anxietate al copiilor
Cîmpeanu: Se închid și afterschool-urile care nu au 60% din angajați vaccinați
Testarea în școli: Profesorii vor avea un instructaj minim
Cîmpeanu: Propun ca în localitățile cu indicența mai mică de 3/1.000 școlile să fie deschise fizic
Lista școlilor și grădinițelor care încep cursurile în format fizic – județ cu județ
Sorin Cîmpeanu anunță controale în școlile unde a crescut brusc vaccinarea în ultima vreme
Raed Arafat: Profesorii vor administra testele pe bază de salivă
Document | Ce teze școlare vor susține elevii în acest an școlar
OFICIAL | Mediile se pot încheia cu două note. Ce se întâmplă cu corigențele
De luni, reîncepe programul Teleşcoala pe TVR 2
Situația ratei de vaccinare din școli pe fiecare județ
Ordinul cu noile scenarii pentru școli, în Monitorul Oficial
Document: Ce prevede ordinul cu scenariile școlilor
Consiliul Elevilor: Vaccinarea angajaților nu e suficientă pentru deschiderea școlilor
Ce se întâmplă cu after-school-urile? Ping-pong între CNSU și Ministerul Educației
Cum arată Structura anului școlar 2021-2022, publicată în Monitorul Oficial
Cluj: Lista cu rata de vaccinare din fiecare școală
Document CNSU: Procentul de 60% vaccinați, criteriu pentru cursurile cu prezență fizică
Statistică: 1,8 milioane de elevi vor merge fizic la școală
Sorin Cîmpeanu: Începând de azi, rata de vaccinare va fi afișată pe site-ul inspectoratului VIDEO
Senatorul Ștefan Pălărie: Școlile să fie deschide în funcție de rata de vaccinare din localitate
Ministrul Educației a anunţat condiţiile pentru reluarea cursurilor de luni – 8 noiembrie
Concursul pentru directori: Un mare liceu din Iași nu a avut niciun candidat la funcția de director
Octavian Jurma despre criteriul cu 60% vaccinați: Au distrus din nou campania de vaccinare