Acasă Actualitate Consiliul Elevilor: Admiterea descentralizată la liceu înseamnă meditații private

Consiliul Elevilor: Admiterea descentralizată la liceu înseamnă meditații private

Foto: CNE

Consiliul Naţional al Elevilor anunţă că se opune susţinerii admiterii la liceu în mod descentralizat, având în vedere incertitudinea în privinţa structurii finale a examenelor şi rezultatele indirecte ale acesteia, ”care s-ar putea concretiza în meditaţii private, nivel de stres ridicat şi dificultate crescută în alegerea filierei şi liceului potrivit”. ”Stabilirea descentralizată a unor criterii de admitere, precum asigurarea ca un procent din media de admitere să fie reprezentat de media de la Evaluarea Naţională, pe lângă media de la concursul propriu, va stârni doar discrepanţe uriaşe între licee şi va încălca principiul de bază al accesibilităţii obligatorii a elevilor în învăţământul liceal”, arată reprezentanţii elevilor.

Iată mai jos ce spune Consiliul Național al Elevilor:

Încă din vara anului 2022, odată cu lansarea în dezbatere publică a proiectului de lege a învățământului preuniversitar, a fost (re)introdusă opțiunea de admitere diferențiată pentru colegiile naționale care își doresc acest lucru. Pe parcursul ultimelor luni, au fost aduse în spațiul public numeroase modificări asupra acestei propuneri inițiale din pachetul legislativ, de către Ministerul Educației și de către Centrul Național
de Politici și Evaluare în Educație.

În urma ședinței coaliției de guvernare din data de 10 ianuarie, a fost prezentată o nouă abordare a examenului de admitere la liceu: orice liceu, indiferent de clasificare, colegiu național, colegiu, liceu teoretic sau tehnologic, grup școlar, ar urma să poată organiza admitere pe 90% din locuri pentru clasele la care la precedentele sesiuni a existat concurență, ulterior susținerii examenului propriu-zis de Evaluare Națională.
Consiliul Național al Elevilor se opune cu fermitate susținerii admiterii la liceu în mod descentralizat, luând în calcul atât incertitudinea în privința structurii finale a examenelor de admitere, cât și rezultatele indirecte ale acesteia, care s-ar putea concretiza în meditații private, nivel de stres ridicat și dificultate crescută în alegerea filierei și liceului potrivit.

De asemenea, trebuie subliniat și caracterul obligatoriu al învățământului liceal din România, motiv pentru care procesul de admitere ar trebui să fie unul unitar (repartizare computerizată), bazat pe standarde clare de evaluare, care să se desfășoare într-un mod non-competitiv. Admiterea la liceu, în forma în care a fost prezentată zilele trecute, va aduce după sine o multitudine de probleme, precum
diferențe între elevi, segregare școlară și o probabilitate crescută de repartizare inechitabilă în învățământul liceal.

Stabilirea descentralizată a unor criterii de admitere, precum asigurarea ca un procent din media de admitere să fie reprezentat de media de la Evaluarea Națională, pe lângă media de la concursul propriu, va stârni doar discrepanțe uriașe între licee și va încălca principiul de bază al accesibilității obligatorii a elevilor în învățământul liceal, prin diversele dificultăți cauzate de admiterea diferențiată. Prioritățile pentru elevii
absolvenți ai ciclului gimnazial ar fi trebuit să fie reprezentate de creșterea numărului de ore de consiliere în carieră, reforma în structura de admitere fiind doar una de suprafață, nu una de substanță.

Noile modificări apărute în spațiul public cu siguranță că încă ne lasă cu semne de întrebare cu privire la aplicabilitatea și consecințele reale ale admiterii diferențiate, mai ales în contextul unei reforme în sistemul de educație, ce ar trebui să fie bazată pe evaluare standardizată, standarde clare de evaluare și desegregare școlară, luând în calcul inclusiv rezultatele parțiale ale recensământului populației derulat anul trecut
care arată că 40% din românii rezidenți nu au reușit să ajungă în învățământul liceal.

„Forma consolidată a legii învățământului preuniversitar trebuie discutată în prealabil cu toți actorii implicați în sistemul de învățământ – elevi, părinți și profesori. De aceea, este absolut necesară relansarea legii în dezbatere publică și asigurarea componenței acreditate în comisiile de experți care vor analiza noile proiecte de legi.

Nu în ultimul rând, trebuie să ne asigurăm că reforma este axată pe necesitățile reale ale elevilor. Este impropriu să vorbim despre desegregare școlară, atunci când sunt aduse concomitent și propuneri precum admiterea diferențiată la liceu, care aduc după sine o serie de acțiuni de competitivitate și elitism excesiv. Privim cu optimism, însă, noua structură a examenului de Bacalaureat care urmează a fi bazat pe evaluarea unor competențe cheie, regăsite în trunchiul comun, și elaborarea noilor programe și planuri-cadru pentru liceu axate pe competențe, pentru elevii care vor începe clasa a IX-a în septembrie 2023.” – a declarat Miruna Croitoru, președintele Consiliului Național al Elevilor

Articolul precedentLegile Educației, discutate marți de Coaliția de guvernare
Articolul următorProiect. Ce se întâmplă cu doctorandul care nu reușește să susțină teza