Elevii din ultimul an de liceu din Irlanda vor susține examenele finale pentru a obține diploma de absolvire (Leaving Certificate) la sfârșitul lui iulie / începutul lui august, și nu în luna mai cum aveau loc până acum, a anunțat Ministerul Educației din Irlanda.
De asemenea, elevii care trebuiau ca după primii 3 ani de liceu să susțină examenul ca să obțină Junior Certificate vor susține acest examen la începutul anului școlar următor.
Ministrul Educației, Joe McHugh, a declarat că măsurile au fost luate la sugestia echipei naționale de urgență pentru sănătate publică, iar examenele de la finalul liceului vor avea în ultima săptămână a lunii iulie sau la începutul lunii august.
”Elevii și familiile lor au cerut clarificări cu privire la examene. Anunțul nostru se referă la asta. De asemenea, le dă câteva săptămâni pentru a se pregăti pentru examinări. Sper că acest lucru va ajuta la ameliorarea stresului pe care îl întâmpină elevii și familiile lor în acest moment”, a spus ministrul Educației.
Până acum, dintre țările europene, Franța și Olanda au făcut clarificări în privința examenelor din anii terminali și au anunțat măsuri pentru anul școlar.
Pe 3 aprilie, Jean- Michel Blanquer, ministrul francez al Educației, anunța că elevii nu vor mai susține anul acesta bacalaureatul, ci vor fi evaluați prin monitorizare continuă, adică vor conta notele obținute peste ani pentru închiderea situației școlare.
Primii care au anunțat că bacalaureat se anulează din cauza pandemiei de coronavirus au fost olandezii. Validarea sau nevalidarea diplomei de încheiere a studiilor va fi determinată doar pe baza notelor obţinute în timpul anului şcolar.
Marțea trecută, Ministerul Educației din România a anunțat că probele scrise ale Evaluării Naţionale şi examenului de Bacalaureat ar putea fi organizate în luna iulie, celelalte examene și concursuri pentru elevi se anulează, iar calendarul anului școlar va fi modificat în funcție de cum încep cursurile.