Acasă Actualitate Fenomenul Piața Universității: ce s-a întâmplat în urmă cu 30 de ani

Fenomenul Piața Universității: ce s-a întâmplat în urmă cu 30 de ani

Universitatea din București lansează miercuri un exercițiu de memorie colectivă și de dezbatere publică despre momentele din aprilie – iunie 1990, la  împlinirea a 30 de ani de la cea mai amplă mișcare anticomunistă din Europa de Est – Fenomenul  Piața Universității.

Derulat sub auspiciile „Piața Universității- de 30 de ani, km 0 al democrației românești”, proiectul aduce în atenția publică o serie de inițiative care se doresc a fi un act de reparație morală destinat victimelor represiunii violente din vara anului 1990, precum și o invitație la dialog, rememorare și introspecție adresată societății academice și civile, potrivit oficialilor de la Universitatea din București.

Astfel, pe website-ul dedicat proiectului, www.piatauniversitatii.unibuc.ro, toți cei interesați vor putea urmări, începând de astăzi, interviuri-mărturii ale celor care au participat la Fenomenul Piața Universității, care vor rememora propriile experiențe sau vor contribui cu analize asupra momentelor respective.

Inițiatorii propun și o sinteză a presei vremii -Revista presei- acum 30 de ani- , un demers de memorializare prin crâmpeie de concretețe istorică extrase din ziarele anului 1990. Concret, în fiecare zi cei interesați vor regăsi pe website (aici) articole apărute în ziua corespunzătoare a anului 1990, de la declanșarea manifestației din Piața Universității (22aprilie) și până la mineriadă (15 iunie).

Expoziția digitală 30 de ani de la Fenomenul Piața Universității (1990-2020) este realizată de Muzeul Universității din București pentru a marca trecerea a trei decenii de la evenimentele petrecute în lunile aprilie-iunie 1990 în Piața Universității din București, precum și rolul Universității din București ca factor coagulant al dezbaterilor civice în primele luni după Revoluția Anticomunistă din Decembrie 1989. Expoziția va urmări, pe parcursul a 3 luni, desfășurarea Fenomenului Piața Universității, aducând periodic în atenția publicului interesat noi și noi detalii, lăsând însă în seama vizitatorului formarea propriului punct de vedere privind evenimentele din urmă cu trei decenii.

Proiectul Piața Universității – 30 de ani prin realitate virtuală, care va fi gata de lansare cel mai probabil în cursul următoarelor luni, propune transpunerea evenimentelor ce au avut loc în Piața Universității 1990 într-o experiență virtuală multimedia de care să beneficieze publicul din România și de peste hotare. Proiectul utilizează tehnologiile de Realitate Virtuală (VR) și augmentată pentru recrearea spațiului din Piața Universității din 1990 pe baza fotografiilor, a mărturiilor și informațiilor din arhive, într-o manieră cât mai realistă.

„Piața Universității a fost atunci și rămâne și acum simbolul rezistenței la opresiune, al dorinței de libertate a mulțimilor revoltate în fața dictaturii ceaușiste și a oricărei tendințe dictatoriale. Universitatea din București, instituția de la Kilometrul 0 al României, cea care dă numele Pieței și fenomenului social asociat ei, este mândră să fi fost una dintre instituțiile fondatoare ale statului român modern, cea care, de-a lungul timpului, a dat societății o însemnată parte a elitei sale intelectuale și administrative. Cultura Universității a fost și rămâne puternică, impregnată de valori solide precum adevărul, libertatea, dreptatea socială, promovarea meritului; în Universitate aceste valori au supraviețuit perioadei comuniste, perioadei tulburi a anilor ‘90 și s-au manifestat constant nu doar înăuntrul, ci și în afara ei, în spațiul public, în momente sociale importante din ultimii 30 de ani.”, se arată în mesajul rectorului Marian Preda, transmis odată cu lansarea proiectului.

Rememorarea Fenomenului Piața Universității reprezintă o inițiativă colectivă a Rectoratului Universității din București, a Facultății de Istorie, a Facultății de Științe Politice, a Muzeului Universității din București și a Centrului de Cercetare a Totalitarismelor „Hannah Arendt”. Pe măsură ce condițiile impuse de pandemia COVID-19 vor permite, Universitatea din București va organiza mese rotunde și dezbateri pe această temă. De asemenea, universitatea vrea deschiderea spre vizitare de către public a Balconului Universității de la „km 0 al democrației românești”.

Articolul precedentRaport global: 92 de milioane de copii din întreaga lume suferă de foame VIDEO
Articolul următor“Geografia de acasă” – un nou ghid pentru elevii care învață de acasă