Casa Albă a anunțat că cercetătoarea Daniela Rus, directorul Laboratorului de Informatică și Inteligență Artificială (CSAIL) al Universității Massaschusetts Institute of Technology, a fost selectată pentru a face parte din Consiliul Consultativ pe Știință și Tehnică al președintelui Donald Trump (PCAST), anunță site-ul universității.
„Sunt recunoscătoare să pot adăuga perspectiva mea de informatician la acest grup, într-un moment în care atât de multe probleme care implică Inteligența Artificială și alte aspecte ale informaticii ridică întrebări științifice și politice importante pentru națiune și lume”, a spus Daniela Rus, citată de news.mit.edu.
Consiliul Consultativ pe Știință și Tehnică oferă consiliere la Casa Albă pe teme critice pentru securitatea și economia Statelor Unite, inclusiv recomandări de politici privind viitorul muncii, leadership în știință și tehnologie și sprijinul cercetării și dezvoltării din SUA. Consiliul Consultativ pe Știință și Tehnică funcționează sub egida Biroului de Politică pentru Știință și Tehnologie al Casei Albe (OSTP), care a fost înființat prin lege în 1976. Consiliul a existat încă din 1933. de pe vremea lui Franklin Roosevelt, dar mai mult în mod informal.
Cine este Daniela Rus
Daniela Rus a emigrat în Statele Unite ale Americii în anii 80. A terminat liceul „Nicolae Bălcescu” din Cluj-Napoca în 1981.
În 1993, la 30 de ani, devenea doctor în ştiinţa computerelor la celebra Cornell University.
În 1994, fonda laboratorul de robotică de la Dartmouth College, unde a lucrat ca profesor asociat până în 2003, când s-a mutat la Massaschusetts Institute of Technology (MIT).
Din 2005 a condus Centrul de Robotică al Laboratorului pentru Ştiinţa Computerelor şi Inteligenţă Artificială (LSCID) şi a devenit, din 2008, director asociat al laboratorului. Din 2012 este director al LSCID. Acesta este cel mare laborator interdepartamental al MIT, cu 900 de persoane, organizate în 50 de grupuri de lucru, pe trei domenii mari: inteligenţă artificială, sisteme şi teorie. LSCID este considerat cel mai performant laborator din lume în domeniul roboticii.
În prezent, Daniela Rus este decan adjunct al cercetării al MIT Schwarzman College of Computing și profesor de inginerie electrică și informatică la MIT.
Cercetarea ei în robotică, inteligență artificială și știința datelor se concentrează în principal pe dezvoltarea științei și ingineriei autonomiei, cu obiectivul pe termen lung de a permite un viitor în care roboții sunt integrați în viața de zi cu zi pentru a susține atât sarcini cognitive, cât și fizice. Aplicațiile activității sale sunt din domeniul transporturilor, industriei de prelucrare, medicamente și planificare urbană.