Acasă Universitar Clădirea „Eminescu” de la ASE, reabilitată în următorii 2 ani

Clădirea „Eminescu” de la ASE, reabilitată în următorii 2 ani

Clădirea Mihai Eminescu din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, bd. Dacia nr. 41, sector 1, București va fi consolidată, reabilitate și modernizată, potrivit unei hotărâri de guvern. Este un proiect pe care ASE l-a depus încă din anul 2011, având în vedere starea clădirii și a spațiilor de învățământ. Principalii beneficiari ai realizării acestui obiectiv vor fi zeci de generații de studenți și cadre didactice de la cea mai bună universitate economică și de administrație publică din Europa de sud-est.

Obiectivul este inclus în cadrul Programului Național de Construcții de Interes Public sau Social, derulat de Compania Naționala de Investiții, instituție sub autoritatea Ministerului Lucrarilor Publice, Dezvoltarii și Administrației. Valoarea estimată a investiției este de 132,55 milioane de lei, iar durata de realizare se preconizează a fi de 24 de luni.

În urma reabilitării integrale, clădirea Mihai Eminescu va fi un spațiu de învățământ universitar performant european, sigur, cu amfiteatre, laboratoare și spații conexe dotate cu mobilier și tehnică de calcul ultramoderne, care vor conferi o calitate superioară procesului didactic.

Prin obiectivele sale de investiții, proiectul va contribui la creşterea duratei de viață a clădirii și punerea acesteia în siguranță din punct de vedere seismic, conform cu cerințele normativului P100-3/2008, creşterea performanţei energetice a clădirii, scăderea costurilor cu energia termică prin reabilitarea termică a imobilului.