Acasă Actualitate BAC 2020. VIDEO Profesoara Cristina Tunegaru despre ce trebuiau să scrie elevii...

BAC 2020. VIDEO Profesoara Cristina Tunegaru despre ce trebuiau să scrie elevii la Română

BAC 2020. Profesoara de limba română, Cristina Tunegaru, a analizat pentru StiriEdu.ro cum au fost subiectele la proba scrisă de limba română de Bacalaureat 2020. „Au fost subiecte medii spre ușoare”, spune Cristina Tunegaru.

Urmăriți în video-ul de mai jos cum se rezolvau subiectele la Română:

„La Subiectul I, răspunsurile sunt ușor de observat în text. Un singur subiect cere formularea unui text scurt în care să se prezinte modul de viață al lui G. Călinescu în perioada în care acesta a locuit la Timișoara. La B. elevii trebuie să realizeze un text argumentativ în care să-și susțină opinia cu argumente: unul dintre argumente trebuie să facă referire la textul anterior, iar celălalt, la experiența personală. Aici se acordă puncte și pentru redactare”, a spus Cristina Tunegaru.

„La Subiectul al II-lea, perspectiva narativă este ușor de identificat, naratorul este obiectiv, omniscient, cunoaște totul despre personaje. În ceea ce privește eseul, elevii trebuie să prezinte două trăsături ale unui curent literar (realismul), să prezinte conflictul dramatic, elementele de construcție a personajului, tema textului”, comentează profesoara de română.

Cristina Tunegaru susține că subiectul al treilea este un pic diferit între REAL și UMAN, dar tot la „O scrisoare pierdută” se referă, care este studiată de două ori în școală. „Acești elevi au discutat textul și în clasa a VIII-a, când au învățat genul dramatic, și în liceu”, a spus profesoara.

Citiți aici: BAC 2020. Subiecte la Română -Real și Uman/ 155.000 de elevi au dat prima probă a Bacalaureatului UPDATE

Calendar bacalaureat 2020

3 – 10 iunie 2020 – Înscrierea candidaților

11 – 17 iunie 2020 – Echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale

22 iunie 2020 – Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă

23 iunie 2020 – Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă

24 iunie 2020 – Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă

25 iunie 2020 – Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă

30 iunie 2020 – Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12,00

30 iunie 2020 – Depunerea contestațiilor în intervalul orar 16,00 – 20,00

1 iulie 2020 – Depunerea contestațiilor în intervalul orar 8,00 –12 ,00

1 – 4 iulie 2020 – Rezolvarea contestațiilor

5 iulie 2020 – Afișarea rezultatelor finale

Calendar bacalaureat 2020 Etapa specială

03 – 05 iulie 2020 – Echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale

06 iulie 2020 – Limba și literatura română – proba E. a) – proba scris

07 iulie 2020 – Proba obligatorie a profilului – proba E. c) – proba scrisă

08 iulie 2020 – Proba la alegere a profilului și specializării – proba E. d) – proba scrisă

09 iulie 2020 – Limba și literatura maternă – proba E. b) – proba scrisă

10 iulie 2020 – Afișarea rezultatelor (ora 12,00)/ Depunerea contestațiilor în intervalul orar 14,00 – 19,00

11 iulie 2020 – Rezolvarea contestațiilor

12 iulie 2020 – Afișarea rezultatelor finale (după ora 12,00)

Subiecte Română Bacalaureat 2020. StiriEdu.ro va transmite cele mai relevante informații despre Bacalaureat 2020, subiecte, barem și rezultate.

Articolul precedentBAC 2020. Dolj: Trei elevi au fost eliminați pentru tentativă de fraudă
Articolul următorRezultate Evaluare Națională 2020: Notele elevilor au fost publicate: 76.10% – procentul mediilor peste 5/ 839 de elevi au media 10