În timpul cât școlile au fost închise, 80% dintre profesorii care au ținut cursuri online i-au monitorizat pe elevi prin temele rezolvate de aceștia, arată un studiu cu privire la implicarea profesorilor participanți la programul de formare CRED.
Doar unul din zece profesori a utilizat interacțiunile video sincron ca modalitate de evaluare a sarcinilor de lucru, arată cercetarea. Alte modalități utilizate în ponderi mai reduse au vizat colectarea temelor într-un portofoliu care urmează a fi verificat la momentul reluării cursurilor față în față.
De asemenea, în privința modului în care au reușit profesorii au reușit să ofere feedback elevilor lor, studiul arată că peste 70% dintre dascăli au declarat că au reușit să ofere un feedback individualizat fiecărui elev, pe baza temelor transmise prin diferite canale de comunicare și/sau în cadrul interacțiunilor online.
Citiți și: Raport: 4 din 10 elevi vor cursuri la școală
20% dintre profesori au optat pentru oferirea de feedback general pentru întreaga clasă, pe baza căruia elevii puteau să își corecteze temele. Unii profesori au declarat că nu au reușit să ofere un feedback consistent elevilor cu privire la rezultatele din perioada învățării la distanță.
În privința părinților, profesorii spun că aceștia sunt o resursă importantă, care poate avea un rol direct în creșterea participării și a implicării elevilor în activitățile didactice.
Citiți și: Infografic. Doar 6 din 10 elevi din mediul rural au făcut școală online
Cercetarea arată că peste jumătate (55%) dintre dascăli au afirmat că, în perioada suspendării cursurilor față în față, au primit sprijinul părinților, care au încercat să creeze condiții optime de comunicare și de studiu pentru copii (spațiu, echipamente, asistență). De asemenea, aproape un sfert dintre profesorii investigați sunt de părere că unii părinți încep să se adapteze la acest mod de organizare a activităților școlare și oferă sprijin chiar și altor părinți. Aproape unul din cinci profesori a declarat că părinții, în majoritatea lor, se simt depășiți și au un nivel scăzut de implicare, sau se consider nemulțumiți de acest mod de organizare a activităților școlare.
Cercetarea a cuprins 2.318 cadre didactice care participă la proiectul CRED. Pe niveluri de educație, aproximativ 45% dintre profesorii participanți la cercetare predau în învățământul primar, o pondere apropiată având și profesorii care predau în învățământul gimnazial. Profesorii de limba română, limbi moderne și matematică au cea mai mare pondere în rândul profesorilor de gimnaziu investigați, ceea ce reflectă distribuția pe discipline a grupelor de formare derulate până în prezent în cadrul Proiectului CRED.


















