Acasă Actualitate OFICIAL Părinții primesc zile libere în cazul în care cursurile se...

OFICIAL Părinții primesc zile libere în cazul în care cursurile se suspendă din cauză de COVID-19

Foto: pexels.com

Ordonanța de urgență prin care se acordă zile libere părinților, pentru supravegherea copiilor atunci când școala trece online, în contextul epidemic, a fost publicată în Monitorul Oficial. Astfel, unul dintre părinții copilului care nu mai merge la școală din cauză că orele trec online primește zile libere plătite, pentru care statul va acoperi cheltuielile.

Documentul  stabileşte că unul dintre părinţii copilului care nu mai poate merge la şcoală din cauza suspendării cursurilor va primi zile libere plătite, în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare

Pentru a primi indemnizația pentru zilele libere plătite, părinţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: au copii cu vârsta de până la 12 ani sau au copii cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani, înscrişi în cadrul unei unităţi de învăţământ sau de educaţie antepreşcolară; celălalt părinte nu beneficiază, la rândul său, de zile libere.

Zilele libere plătite nu vor putea fi acordate dacă unul dintre părinţi se află într-una dintre următoarele situaţii:

  • este în concediu de creştere a copilului; este asistentul personal al unuia dintre copiii aflaţi în întreţinere (în cazul copiilor cu dizabilităţi);
  • este în concediu de odihnă/concediu fără plată;
  • are raportul de muncă suspendat pentru întreruperea temporară a activităţii angajatorului;
  • nu realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură.

Zilele libere se acordă la cererea unuia dintre părinţi, depusă la angajatorul persoanei care va supraveghea copilul. Pentru a beneficia de zilele libere, unul dintre părinţi va trebui să semneze o declaraţie pe proprie răspundere din care să reiasă că celălalt nu a depus şi el o astfel de cerere. Această declaraţie va fi semnată doar de părintele care continuă să lucreze, pentru a dovedi că nu a solicitat la locul său de muncă zile libere pentru supravegherea copilului din cauza suspendării cursurilor.

Citiți și: Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care părinţii îşi pot lua zile libere cât școlile sunt închise

Elevii, părinții și sindicatele cer Ministerului Educației să nu înceapă școala fără măsuri de siguranță

Articolul precedentMinisterul Educației încearcă din nou să crească bursele elevilor, de la 150 de lei/ Banii sunt la primării
Articolul următorULTIMA ORĂ Normele de igienă pentru creșe, grădinițe și școli, publicate în Monitorul Oficial/ Care sunt modificările