Acasă Actualitate De ce se sărbătorește la 5 octombrie – Ziua Mondială a Educaţiei

De ce se sărbătorește la 5 octombrie – Ziua Mondială a Educaţiei

pixabay.com
pixabay.com

5 octombrie este sărbătorită începând cu 1994 ca Ziua Mondială a Educaţiei. Anul acesta tema pentru această zi este „Teachers: Leading in crisis, reimagining the future”, cu referire la criza prin care trece școala în întreaga lume. În România, această zi este marcată începând cu anul 2013.

UNESCO a semnat în 1966 ”Recomandarea UNESCO/OIM (Organizaţia Internaţională a Muncii) privind statutul profesorilor”. Această recomandare, alături de cea „privind învăţământul superior” din 1997, constituie principalul cadru de referinţă pentru abordarea drepturilor şi responsabilităţilor cadrelor didactice la scară globală. În 2016, la împlinirea a 50 de ani de la adoptarea „Recomandării privind statutul profesorilor”, Ziua mondială a educaţiei s-a sărbătorit pentru prima dată în cadrul unei noi agende mondiale, Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă.

Adoptată de ONU în septembrie 2015, aceasta garantează o educaţie de calitate şi subliniază că, pentru atingerea acestui obiectiv, este nevoie nu numai de creşterea substanţială a numărului de cadre didactice calificate, ci şi de motivarea acestora, prin valorizarea muncii lor.

Se estimează că până în 2030 vor fi necesare 3,2 milioane de cadre didactice suplimentare pentru a asigura învăţământul primar universal, şi încă 5,1 milioane de profesori, pentru asigurarea învăţământului secundar general (gimnazial).

Uniunea Sindicatelor Cadrelor Didactice ”Education International” a lansat la 5 octombrie 1994 o campanie de promovare a meritelor cadrelor didactice şi a contribuţiei aduse de acestea în procesul educaţional, la nivel mondial. De asemenea, a fost instituit Premiul Hamdan (2008) pentru a recompensa performanţele profesorilor. Acesta este acordat din doi în doi ani şi constă în suma de 300.000 de dolari americani, care se împart între trei laureaţi ale căror proiecte îşi propun să îmbunătăţească performanţele şi eficienţa profesorilor. Numele distincţiei vine de la susţinătorul proiectului, Sheikh Hamdan Bin Rashid Al-Maktoum, viceprim-ministru al Emiratelor Arabe Unite (1971-1973), potrivit site-ului en.unesco.org.

Citiți și: Sindicatele din Educație: E nevoie de încă 29.000 de profesori pentru anul școlar 2020-2021

Articolul precedentVIDEO Ludovic Orban: Profesorii care nu țin lecțiile online nu vor fi plătiți
Articolul următorCe le transmite Monica Anisie profesorilor de ziua lor