Un email primit vineri seara anunța directorii de școală din Anglia că alocarea laptopurilor pentru școlile lor a scăzut cu 80%. Situația este critică mai ales în școlile din unele din cele mai defavorizate zone. Vineri seară, directorii școlilor din aceste zone au primit un email prin care erau anunțați că nu vor primi laptopurile promise de guvern pentru a-I ajuta pe cei mai săraci și mai vulnerabili elevi să învețe de la distanță.
Directorii au fost anunțați că alocarea laptopurilor pentru școlile lor a scăzut cu aproximativ 80%, potrivit The Guardian.
Anunțul neașteptat vine la doar două zile după ce guvernul de la Londra a dat dispoziție ca școlile să ofere educație la distanță oricărui elev care nu poate participa la lecții din cauza pandemiei.
Vic Goddard, co-director la Academia Passmores din Essex, a fost îngrozit când a descoperit că alocarea sa inițială de 129 de laptopuri va fi redusă la doar 26. Unul din patru elevi din școala sa – aproximativ 300 de elevi – nu are acces la un dispozitiv pe care să îl poate folosi pentru a învăța online acasă lockdown-ului sau în perioadele în care trebuie să se autoizoleze
Directorii de școală trebuie să găsească soluții pentru a asigura fiecărui elev un laptop sau o modalitate de a avea acces la cursuri atunci când nu poate participa, așa cum prevede legea. „Acum suntem într-o poziție în care trebuie să oferim învățare la distanță în termen de 24 de ore de la trimiterea tinerilor acasă. Încălcăm legea dacă nu o facem ”, a spus Vic Goddard