Până acum au ajuns doar 26.000 din cele 250.000 de tablete promose de Guvern elevilor, însă pânî la finalul lunii decembrie vor ajunge toate, a declarat ministrul Educației, Monica Anisie, în cadrul emisiunii online „Viitor cu Clasă”.
„Banii pentru cele 250.000 de tablete au fost alocați în funcție de cifrele furnizate de inspectoratele școlare, după ce am făcut o interogare în luna martie. Achiziția nu este finalizată pentru etapa a III-a. Mai avem două loturi pentru care acum se licitează. Am prevăzut și pentru București și pentru celelalte județe necesarul pe care inspectoratele școlare le-au primit de la școli. Școlile atât au cerut la acel moment”, a declarat ministrul la Protv.
Monica Anisie a explicat de ce nu au fost distribuite tabletele pentru elevii de la București, lucru despre care a aflat întâmplător.
„Pe 25 septembrie, am transmis aceste tablete solicitate. Am aflat întâmplător că aceste tablete nu au fost distribuite. Având în vedere că se anunța posibilitatea intrării în scenariul roșu, am solicitat prefectului o întâlnire. La acea întâlnire, am aflat că aceste tablete nu au fost distribuite. Inspectorii mi-au spus că nici nu știau că au ajuns în depozitul Inspectoratului general. Vor primi tablete și elevii care au solicitat ulterior aceste dispozitive”, a spus Monica Anisie.
Ministrul a mai spus că a alocat bani și pentru achiziția de laptoruri și camere web, care ar urma să fie distribuite unităților de învățământ care solicită acest lucru.
„Prin OUG au fost alocați bani pentru achiziția de produse electronice direct de unitățile de învățământ. Am alocat bani pentru achiziționarea unor stocuri de rezervă la nivelul inspectoratelor școlare. 1700 de laptopuri și 1780 de camere web, pentru a interveni acolo unde va fi nevoie”, a mai spus Monica Anisie.