Peste 62.000 de tablete au fost distribuite până acum în județe, iar restul până la 82.000 vor fi distribuite săptămâna viitoare, a spus ministrul Educației, Monica Anisie.
„La momentul acesta peste 62.200 de tablete au fost distribuite în județe, mai exact 62.420 de tablete. Urmează restul până la 82.000 să fie distribuite săptămâna viitoare. Mă voi asigura personal că aceste tablete vor ajunge cât mai rapid la copii. De aceea, și astăzi am venit la Teleorman, probabil că în zilele următoare voi merge și în alte județe, tocmai pentru a mă asigura, repet, că au copiii tot ce le trebuie”, a spus Monica Anisie, într-o vizită în județul Teleorman
Monica Anisie a mai spus că toate județele vor avea centre de excelență pentru elevi.
„Am semnat ieri ordinul de ministru prin care voi inființa centre de excelență în toate județele, inclusiv în județul Teleorman. Guvernul Orban se ține de cuvânt și realizăm ceea ce ne=am propus încă de la începutul mandatului”, a mai spus Monica Anisie.
Citiți și: Monica Anisie, despre tezele școlare: Vom lua decizia care este cea mai bună pentru elevi


















