Bucureştiul a intrat, din noaptea de vineri spre sâmbătă, în scenariul roșu, în condițiile în care rata de infectare a ajuns vineri la 3,77 la mie în București.
În localitățile în care incidența este între 3 și 6 la mie se intră în restaurante și cafenele cu certificatul COVID. Aceeași regulă se aplică pentru nunți, botezuri, mese festive, cinematografe, spectacole și concerte.
Conform proiectului de hotărâre adoptat de Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență, este obligatorie purtarea măștii de protecție pe o rază de 50 de metri în jurul școlilor. Sunt permise orele de educație fizică doar în spații deschise, fără obligativitatea purtării măștii de protecție.
Consultă aici documentul cu rata de incidență pe localități (24 septembrie 2021)
În spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot desfăşura cu participarea spectatorilor până la capacitatea maximă a spaţiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare. În spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot desfăşura cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de minim 1 metru între persoane şi cu purtarea măştii de protecţie. Participarea este permisă doar pentru persoanele cu certificat COVID.
Scenariile după care funcționează școlile sunt:
a) în localitățile în care incidența cumulată a cazurilor, în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 6/1000 de locuitori, se permite participarea zilnică, cu prezență fizică la cursuri a tuturor antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ și cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de prevenire a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2;
b) în localitățile în care incidența cumulată a cazurilor, în ultimele 14 zile este mai mare de 6/1000 de locuitori, până la instituirea măsurii carantinei, se permite participarea zilnică, cu prezență fizică la cursuri în unitățile de învățământ, a tuturor antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor din învățământul special cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de prevenire a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2 și participarea în sistem on line a tuturor celorlalte categorii de elevi.
Citiți și: Scenariile școlilor pentru săptămâna următoare: 54 de localități au incidența de peste 6/1.000
Document CNSU: Relaxarea rămâne până la incidența de 6/1.000| Cum arată noile măsuri
Florin Cîțu: Copiii între 6 și 12 ani nu vor mai fi testați la peste 3 peste la mie VIDEO
Cât sunt salariile din învățământ: de la debutant până la gradul I – perioada 2016-2021
Când se adoptă restricțiile. Cele patru scenarii posibile
Programul „Masa caldă” în școli a redus abandonul școlar. Mai mulți parlamentari vor să îl extindă
Timișora intră în carantină în weekend. Sute de îmbolnăviri în școli
Liceenii români se pot înscrie în programul FLEX, finanţat de Departamentul de Stat al SUA
Când va apărea formularul pentru intenția de vaccinare pentru elevi. Ce spune Sorin Cîmpeanu
Burse de studiu în Marea Britanie pentru elevii de clasa a X-a
Covid-19: Peste 69.000 de elevi învață online
Raport UNICEF: Milioane de copii au o alimentație deficitară