Acasă Actualitate Vlad Voiculescu: Este necesar ca părinții să-și dea acordul pentru testarea...

Vlad Voiculescu: Este necesar ca părinții să-și dea acordul pentru testarea covid

Ministrul Vlad Voiculescu a declarat că elevii care vor prezenta simptome de coronavirus vor fi testați, dar cu acordul scris al părinților. Părinții vor găsi un formular pentru testare pe site-ul Ministerul Educației și pe site-ul Ministerului Sănătății, pe care îl vom completa și îl vor trimite către școală.

Ce a spus Vlad Voiculescu la conferința de presă despre deschiderea școlilor:

  • Sunt reguli simple pentru părinţi, şi o să le enumăr, pe scurt, reguli simple precum, aşa cum spunea domnul ministru, evaluarea copilului acasă şi păstrarea lui acasă dacă are orice fel de simptome care ar putea să indice o infecţie cu COVID-19.
  • Este necesar, de asemenea, din partea părinţilor să-şi exprime acordul informat cu privire la testare, şi va exista pe pagina Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii un formular tip pentru exprimarea acordului pentru testare.

În ce scenariu se află școala copilului tău: Lista tuturor localităților VIDEO

  • Este important pentru că doar testând putem să păstrăm pe toată lumea în siguranţă. Vor exista teste antigen, teste rapide la nivelul şcolilor, o parte au fost deja distribuite, o parte vor fi distribuite în perioada imediat următoare prin direcţiile de sănătate publică, mai departe către fiecare unitate de învăţământ.
  • Nu este necesară, şi subliniez, nu este necesară o adeverinţă de la medicul de familie pentru începerea şcolii luni. Am primit mai multe mesaje de la medici de familie cărora le sunt acum solicitate adeverinţe. Repet, nu sunt necesare adeverinţe medicale de la medicul de familie pentru începerea şcolii şi domnul ministru Cîmpeanu a menţionat mai devreme că dacă există pentru copiii cu probleme cronice, cu probleme de sănătate, dacă există o adeverinţă mai veche, atunci e bună şi acum, nu trebuie reînnoită. Pentru părinţi, un ultim mesaj.
  • Trecem prin vremuri dificile. Prioritatea noastră a fost să nu aducem copiii şi părinţii, familiile într-o situaţie de risc suplimentar, dar e o situaţie dificilă, copiii trebuie să meargă la şcoală dar trebuie să facă asta în condiţii de siguranţă şi condiţiile astea de siguranţă le obînem numai ca o comunitate, numai prin colaborare.
  • Colaborarea cu unitatea de învăţământ şi colaborarea cu medicul de familie, respectiv medicul curant acoo unde există o boală cronică fie a copilului, fie a cuiva din familie, colaborarea asta este esenţială în perioada care urmează. Repet, putem să depăşim această perioadă cu costuri minime pentru fiecare dintre noi, pentru sănătate sau pentru educaţia copilului doar dacă colaborăm, la fiecare nivel.
  • Colaborarea deci cu cadrul medical şcolar, cu medicul de familie şi cu şcoala sunt esenţiale. Pentru şcoli, pentru directori, este o sarcină în plus care le revine acum, şi anume apărarea nu numai a dreptului la educaţia copiilor, ci şi a dreptului la sănătate al copiilor şi al familiilor lor.
  • Nu pot să subliniez suficient cât de importantă este pregătirea şcolilor şi menţinerea regulilor pe parcursul cursurilor, de-a lungul întregului semestru, e nevoie să se păstreze curăţenia, e nevoie ca băile să fie pregătite cum se cuvine pentru copii, e nevoie ca aerisirea – foarte important! – aerisirea să se facă la termene regulate
Articolul precedentPrograma pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat a fost schimbată. Cîmpeanu: Am semnat ordinul pentru adaptarea la realităţi
Articolul următorCalendarul înscrierii la clasa pregătitoare 2021-2022 – proiect