În luna martie elevii de clasa a VIII-a și a XII-a vor susține simulările pentru examenele naționale. Într-o informare de presă, Consiliul Național al Elevilor cere publicarea de urgență a procedurilor de organizare a simulărilor și a programei aferente acestora până în 5 martie. Elevii spun că astfel vor avea timp să se pregătească.
Ce spune Consiliul Național al Elevilor:
La începutul lunii ianuarie a.c, reprezentanții Consiliului Național al Elevilor au avut o întrevedere cu ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Printre propunerile înaintate în cadrul acestei întâlniri, s-a numărat și organizarea simulărilor examenelor naționale, pentru elevii claselor a VIII-a și a XII-a. Această propunere a apărut ca urmare a faptului că elevii care vor susține anul acesta examenele naționale nu au avut ocazia să participe la o simulare de examen, având în vedere faptul că acestea nu au fost organizate anul trecut, din cauza contextului pandemic. Ministerul Educației a aprobat propunerea
Consiliului Național al Elevilor, iar pe data de 16 februarie a fost publicat calendarul acestor simulări. Salutăm celeritatea Ministerului Educației în publicarea calendarului, însă atragem atenția asupra faptului că, până la acest moment, nu au fost publicate procedurile de organizare a simulărilor și programa aferentă acestora.
Din acest motiv, solicităm Ministerului Educației publicarea, în regim de urgență, a procedurii sanitare de organizare a simulărilor naționale și a programei pe care se va baza elaborarea subiectelor, până la data de 5 martie. Este imperios ca atât elevii, cât și unitățile de învățământ, să aibă timp să se pregătească pentru simulări, pentru a ne asigura de faptul că acestea ne vor oferi o perspectivă reală asupra nivelului la care se situează, la acest moment, elevii din clasele terminale ale ciclului gimnazial și liceal.
„Salutăm decizia Ministerului Educației de a organiza simulările naționale, în contextul în care elevii care vor susține examenele naționale anul acesta nu au mai avut niciodată oportunitatea de a susține o astfel de pre-examinare. Mai mult decât orice, elevii care vor susține aceste simulări au nevoie de predictibilitate. Din acest motiv, solicităm publicarea de urgență a conținuturilor ce vor fi evaluate în cadrul acestor simulări și a procedurilor de organizare a acestora!”, a declarat Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor.
Calendar Simulare BAC 2021:
- 22 martie 2021: Limba şi literatura română – proba E.a)
- 23 martie 2021: proba obligatorie a profilului – proba E.c)
- 24 martie 2021: proba la alegere a profilului şi specializării – proba E.d)
- 25 martie 2021: Limba şi literatura maternă – proba E.b)
Calendar Simulare Evaluare Naţională 2021
- 29 martie 2021: Limba şi literatura română
- 30 martie 2021: Matematică
- 31 martie 2021: Limba şi literatura maternă (pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă)