După ce Ministerul Educației a anunțat că va prelungi vacanța de Paște până pe 4 mai, Consiliul Național al Elevilor dezaprobă propunerea ministerului și lipsa acută de consultare în luarea acestei decizii. „Considerăm că menținerea școlilor deschise în format fizic atunci când rata incidenței depășește 6/mia de locuitori, denotă iresponsabilitate, având în vedere faptul că unitățile de învățământ nu au resursa umană necesară pentru administrarea regulată a testelor rapide antigen în rândul elevilor, pentru a garanta siguranța acestora (de la începerea cursurilor au fost administrate doar 19.000 de teste, din 1.850.000 disponibile în școli)”, arată elevii într-un comunicat.
„Solicităm ca, odată cu atingerea ratei de infectare 6/1000 locuitori, unitățile de învățământ să facă tranziția către cursurile online, până la scăderea ratei de infectare, indiferent dacă localitatea se află sau nu în mod formal în carantină. Excepție pot face simulările pentru examenele naționale, care se vor derula săptămâna viitoare pentru elevii claselor a VIII-a”, mai spun elevii.
Elevii sunt nemulțumiți de decalarea Evaluării Naționale și spun că o vacanță prelungită îi va scoate din ritmul de învățare:
- În plus, considerăm că decalarea Evaluării Naționale și creșterea duratei vacanței de Paște la aproape o lună, va conduce la apariția unei rupturi în procesul educațional și în ritmul de învățare al fiecărui elev, fapt ce va avea consecințe dezastruoase asupra rezultatelor de la examenele naționale. Este absurd să considerăm că factorii care conduc
la necesitatea suspendării cursurilor (creșterea numărului de cazuri, nerespectarea măsurilor de protecție de către elevi și profesori, netestarea elevilor etc.) vor dispărea în decursul unei singure luni. Astfel, „tactica amânării” nu face altceva decât să tergiverseze în mod inutil inevitabilul.
- Având în vedere toate acestea, solicităm Ministerului Educației să ia, în mod transparent și alături de actorii din sistemul educațional, măsurile care se impun pentru a garanta bunul mers al procesului educațional din întreaga țară.
„În contextul în care din ce în ce mai multe localități depășesc rata de infectare de 6/mia de locuitori, e timpul ca Ministerul Educației să respecte scenariile aprobate la nivel național și să procedeze la suspendarea cursurilor în unitățile de învățământ din aceste UAT-uri, până la scăderea ratei de infectare sub 6/mia de locuitori. Este iresponsabil ca Ministerul Educației să ignore situația epidemiologică și să nu acționeze cu celeritate atunci când numărul de cazuri crește semnificativ. Mai mult, decalarea Evaluării Naționale nu face altceva decât să creeze confuzie și o senzație de impredictibilitate în rândul elevilor de clasa a VIII-a, amplificată de lipsa testelor de antrenament ”, a declarat Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor.