Acasă Actualitate Concursul pentru directori: Ministerul Educației a aprobat o sesiune specială

Concursul pentru directori: Ministerul Educației a aprobat o sesiune specială

Foto: pixabay.com

Ministerul Educaţiei anunţă organizarea unei sesiuni suplimentare a concursului pentru ocuparea posturilor de director în unităţile de învăţământ, pentru candidaţii înscrişi care nu se pot prezenta la proba scrisă din 15 octombrie din cauza infectării cu virusul SARS-CoV-2 sau din cauza carantinării. Sesiunea suplimentară va avea loc în 28 octombrie, așa cum au cerut sindicatele.

Vineri, de la ora 10.00, se va desfăşura proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat.

Ministerul Educaţiei a precizat că accesul candidaţilor în săli va fi permis în intervalul orar 9.00-9.30.

În structura probei scrise, circa 60% dintre itemi vor viza capacităţile cognitive şi de leadership, circa 20% competenţele de management, iar restul vizează reglementările legale din bibliografia de concurs.

„Având în vedere identificarea unor situaţii de îmbolnăviri cu COVID-19 în rândul candidaţilor, Ministerul Educaţiei va organiza joi, 28 octombrie 2021, o sesiune specială a probei scrise la care vor avea acces doar candidaţii care transmit comisiei judeţene până joi, 14 octombrie 2021, ora 16.30, o solicitare însoţită de raportul medical/ decizia de carantinare, eliberate de DSP, prin care aceştia sunt plasaţi în izolare/carantină ca urmare a contractării virusului SARS-CoV-2 sau al contactului direct cu o persoană infectată. În cazul în care documentul de mai sus nu poate fi eliberat până la data şi ora precizate, acesta va fi transmis în intervalul 15-25 octombrie, prezentarea sa constituind condiţie obligatorie de participare la sesiunea specială”, a transmis ministerul.

Astfel, Ministerul Educaţiei va face modificările corespunzătoare în Ordinul nr. 4.597/2021, cu modificările şi completările ulterioare.

Citiți și: Concursul pentru directori: Sindicatele cer sesiune extraordinară din cauză că mulți candidați sunt bolnavi de Covid

Concursul de directori: Inspectoratele au afișat lista candidaților ale căror dosare au fost admise

Calendar concurs directori 2021. Câștigătorii vor fi numiți în funcție anul viitor

Cum arată site-ul pentru concursul de directorii| Ultimele detalii de la Ministerul Educației

Ministerul Educației a publicat bibliografia pentru concursul de directori

Când va avea loc concursul pentru directorii de școală? Ministerul Educației a „uitat” să modifice legea stării de alertă

OFICIAL. Metodologia pentru concursul de directori, în Monitorul Oficial. Cine poate participa la concurs

VIDEO Concursul pentru directorii de școală. Cîmpeanu: Se va da cu specialiști în HR de la firme private

Concursul pentru directori: S-au înscris peste 9.200 de profesori

Articolul precedentBucurești: Prefectura a aprobat trecerea altor 8 școli în online
Articolul următorCîmpeanu: Patru profesori din Olt şi alți trei din Mehedinţi au murit după ce s-au infectat cu Covid