Acasă Actualitate Sondaj: Peste trei sferturi dintre profesori nu sunt de acord ca ei...

Sondaj: Peste trei sferturi dintre profesori nu sunt de acord ca ei să testeze elevii

Peste trei sferturi dintre angajaţii din învăţământ care au participat la un sondaj realizat de Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” au declarat că nu sunt de acord să supravegheze copiii în timp ce îşi administrează testele de salivă pentru depistarea COVID-19.

Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” a făcut, în perioada 10-12 noiembrie, un chestionar în rândul angajaţilor din învăţământ pentru a vedea percepţia acestora privind vaccinarea, certificatul verde şi introducerea în unităţile de învăţământ a testelor non-invazive din salivă pentru depistarea COVID-19.

În total, 23.795 de angajaţi din învăţământ au răspuns la întrebări, iar 91,3 la sută dintre aceştia sunt cadre didactice.

„Observăm că majoritatea persoanelor chestionate (66%) s-au vaccinat împotriva COVID-19. De asemenea, peste 26% dintre repondenţii care nu s-au vaccinat au în intenţie să facă acest lucru în perioada imediat următoare”, arată reprezentanţii sindicaliştilor.

Totodată, în ceea ce priveşte obligativitatea prezentării certificatului verde la locul de muncă pentru toţi angajaţii, atât de la stat, cât şi de la privat, doar 30% ar fi de acord ca acesta să se aplice şi în unităţile de învăţământ.

„În urma răspunsurilor primite, observăm o reticienţă a cadrelor didactice în ceea ce priveşte supravegherea elevilor în timp ce-şi administrează testele rapide antigen din salivă pentru depistarea COVID-19. Peste 75% dintre repondenţi nu sunt de acord să supravegheze copiii în timp ce-şi administrează aceste teste”, subliniază reprezentanţii „Spiru Haret”.

Citiți și: Ministerul Sănătăţii, abilitat să elaboreze metodologia de administrare a testelor de salivă

Ce spune Sorin Ion, secretar de stat pentru preuniversitar, despre „încăpățânarea” ministerului de a păstra tezele

Radu Szekely, consilier Educaţie: Vor fi teste care să măsoare gradul de anxietate al copiilor

Cîmpeanu: Se închid și afterschool-urile care nu au 60% din angajați vaccinați

Maia Morgenstern critică decizia autorităţilor: „Cum să începi şcoala, iar testele peste o săptămână?

Testarea în școli: Profesorii vor avea un instructaj minim

Cîmpeanu: Propun ca în localitățile cu indicența mai mică de 3/1.000 școlile să fie deschise fizic

Lista școlilor și grădinițelor care încep cursurile în format fizic – județ cu județ

Sorin Cîmpeanu anunță controale în școlile unde a crescut brusc vaccinarea în ultima vreme

Sorin Cîmpeanu: Niciun elev care nu a susținut bacalaureatul să nu încerce să se substituie profesorilor

Raed Arafat: Profesorii vor administra testele pe bază de salivă

Document | Ce teze școlare vor susține elevii în acest an școlar

OFICIAL | Mediile se pot încheia cu două note. Ce se întâmplă cu corigențele

De luni, reîncepe programul Teleşcoala pe TVR 2

Situația ratei de vaccinare din școli pe fiecare județ

Ordinul cu noile scenarii pentru școli, în Monitorul Oficial

Document: Ce prevede ordinul cu scenariile școlilor

Sindicaliștii din Educație nu sunt de acord cu procentul de 60% vaccinați pentru deschiderea școlilor

Consiliul Elevilor: Vaccinarea angajaților nu e suficientă pentru deschiderea școlilor

Ce se întâmplă cu after-school-urile? Ping-pong între CNSU și Ministerul Educației

Cum arată Structura anului școlar 2021-2022, publicată în Monitorul Oficial

Cluj: Lista cu rata de vaccinare din fiecare școală

Document CNSU: Procentul de 60% vaccinați, criteriu pentru cursurile cu prezență fizică

Statistică: 1,8 milioane de elevi vor merge fizic la școală

Sorin Cîmpeanu: Începând de azi, rata de vaccinare va fi afișată pe site-ul inspectoratului VIDEO

Senatorul Ștefan Pălărie: Școlile să fie deschide în funcție de rata de vaccinare din localitate

Ministrul Educației a anunţat condiţiile pentru reluarea cursurilor de luni – 8 noiembrie

Concursul pentru directori: Un mare liceu din Iași nu a avut niciun candidat la funcția de director

Octavian Jurma despre criteriul cu 60% vaccinați: Au distrus din nou campania de vaccinare

Articolul precedentSorin Cîmpeanu, despre testele pe bază de salivă: Exclus să le administreze numai personalul medical
Articolul următorProcedura pentru testarea în şcoli: Testele vor fi făcute de medici sau profesori luni şi joi