Acasă Actualitate Rezultate Bacalaureat 2023. Notele finale ale examenului de bacalaureat au fost publicate

Rezultate Bacalaureat 2023. Notele finale ale examenului de bacalaureat au fost publicate

Ministerul Educaţiei a publicat, vineri, rezultatele finale ale examenului de bacalaureat, după soluţionarea contestaţiilor. Înaintea acestora, rata de promovare, inclusiv pentru candidaţii din promoţiile anterioare, a fost 72,8%.

În 2022, 75,2% dintre candidaţii care au susţinut Bacalaureatul au luat medii cel puţin egale cu 6.

Ministerul Educaţiei a informat că au fost publicate pe site-ul http://bacalaureat.edu.ro/ rezultatele finale, după contestaţii, pentru examenul de bacalaureat 2023, prima sesiune.

Rezultatele vor fi afişate atât online, cât şi în centrele de examen, cu anonimizarea numelui şi a prenumelui candidaţilor, în concordanţă cu prevederile art. 5 şi ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor – GDPR).

Primele rezultate obţinute de absolvenţii studiilor liceale care au susţinut probele examenului naţional de bacalaureat în sesiunea iunie – iulie 2023 au fost afişate în 3 iulie.

Au promovat 91.246 de candidaţi (87.226 de candidaţi din promoţia curentă, respectiv 4.020 din promoţiile anterioare) din totalul celor 125.352 de candidaţi prezenţi, rezultând o rată cumulată de promovare (înainte de contestaţii) de 72,8% (73,3% – 2022 şi 67,8% – 2021).

Pentru promoţia curentă, rata de promovare a fost 78,4% (în uşoară creştere faţă de sesiunea din anul anterior – 78,3%). 

Pentru a fi declarat promovat la acest examen, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii (cumulate):

  1. recunoaşterea/echivalarea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;
  2. susţinerea tuturor probelor scrise şi obţinerea notei 5 (cel puţin) la fiecare dintre acestea;
  3. obţinerea mediei 6 (minium) la probele scrise.

Anul trecut, după soluţionarea contestaţiilor, rata de promovare a fost de 75,2%, cu 1,9% mai mult decât rezultatele dinainte de contestaţii.

Articolul precedentRezultate Evaluare Națională 2023. 429 de elevi au luat media 10
Articolul următorMoțiune simplă împotriva Ministrului Educației. Ligia Deca: „Nu există reformă cu efect instantaneu în educaţie”