Acasă Actualitate Simulare BAC 2021| Examenele pentru elevii din Timișoara, amânate pentru aprilie

Simulare BAC 2021| Examenele pentru elevii din Timișoara, amânate pentru aprilie

Foto: StiriEdu.ro

Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar din Timișoara a decis duminică amânarea simulării la Bacalaureat 2021 pentru elevii din localitățile, Timișoara Giroc și Lovrin. Elevii din aceste localități vor susține simularea în perioada 12-16 aprilie. Decizia a venit în condițiile în care județul Timiș a ieșit din carantină cu toate că rata de infectare depășește 8 cazuri la 1000 de locuitori

Inspectorii școlari au decis ca școlile din localitățile cu incidența peste 6 la mie vor suspenda cursurile față în față pentru o perioada de 14 zile începând cu 22 martie 2021 (activitatile didactice urmand a se desfasura on line),in baza ordinului comun nr 3459 din 6 martie si a ROFUIP. ( art 9, alin 4 ).

„Este permisă organizarea simulărilor examenelor naţionale, evaluărilor naţionale, orelor remediale şi a examenelor pentru anii terminali, cu prezenţa fizică, în unităţile de învătământ din localităţile în care incidenţa cumulată în ultimele 14 zile este mai mică de 6/1.000 de locuitori, cu condiţia asigurării stricte a normelor de prevenire a îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, respectiv, distanţare corectă şi igienizarea mâinilor şi purtarea obligatorie a măştii”, au decis inspectorii școlari.

Calendar Simulare BAC 2021

22 martie 2021- Proba E)a)- Limba și literatura română;

23 martie 2021- Proba E)c)- Proba obligatorie a profilului;

24 martie 2021- Proba E)d)- Proba la alegere a profilului;

25 martie 2021- Proba E)b)- Limba și literatura maternă

Citiți și: Simulare BAC 2021|Regulile de examen de la Ministerul Educației

Sorin Cîmpeanu: Simulările la Evaluare Națională și BAC 2021 nu se țin în localitățile carantinate

Simulare BAC 2021 Română| Cele 4 teste de antrenament și baremele pentru elevii de la REAL și UMAN