Definitivat 2020. Niciunul dintre candidații care s-au prezentat la proba scrisă nu a avut temperatură peste 37,3°C , anunță reprezentanții Ministerului Educației.
Peste 6.770 de profesori erau așteptați astăzi să dea examenul de definitivare în învățământ, examen susținut în 42 de școli, unde candidații au fost împărțiți câte 10 în clasă.
Cei mai mulți dintre candidați sunt înscriși la: învățământ preșcolar în limba română (1.748 de candidați), învățământ primar în limba română (1.059), educație fizică și sport (837), limba și literatura engleză (369) și limba si literatura română (313).
Primele rezultate vor fi afișate în data de 29 iulie în centrele de examen și pe site-ul definitivat.edu.ro. Contestațiile se depun la centrele de examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 29 iulie, după afișarea rezultatelor, și pe 30 iulie, până la ora 12:00. Rezultatele finale se afișează la centrele de examen și pe site-ul anterior menționat, în data de 4 august 2020.