Acasă Actualitate VIDEO De ce nu sunt testați toți elevii când într-o clasă e...

VIDEO De ce nu sunt testați toți elevii când într-o clasă e confirmat un caz de COVID-19

Premierul Ludovic Orban a explicat de ce că elevii nu sunt testați de DSP, atunci când într-o clasă un copil este diagnosticat cu COVID-19. Orban spune că regulile sunt aceleași ca la adulți.

„Acesta este protocolul care stabilit de MS, de INSP și de comisia anti-covid. Eu nu sunt specialist în acest domeniu, voi mai discuta o dată acest subiect cu specialiștii în domeniul sănătății. Dar în momentul în care un copil este infectat într-o clasă, copiii din clasa respectivă intră în regimul de carantinare la domiciliu. 14 zile se suspendă cursurile în clasa în care apare un elev infectat și colegii au un regim de carantinare exact cum se întâmplă în cazul unor persoane considerate persoană de contact cu o persoană depistată cu COVID-19”, a spus Ludovic Orban, după videoconferinţa cu prefecţii şi cu reprezentanţii instituţiilor cu responsabilităţi în gestionarea pandemiei.

Premierul a mai spus că în prezent nu există o creștere a cazurilor de covid în rândul elevilor.

„În ceea ce privește numărul de cazuri pe populația școlară, chiar cu școlile suspendate sau cu copii în vacanță, numărul de cazuri ca procent a fost în jur de 6,3% pe populație școlară. Deocamdată, pe evaluările noastre, nu există o creștere semnificativă a procentului de îmbolnăviri pe această categorie de vârstă”, a spus Orban.

Citiți și: VIDEO Ludovic Orban: Tabletele nu se dau definitiv familiilor

Articolul precedentSubvenţiile pentru căminele și cantinele studenţești, majorate cu 10%
Articolul următorSindicatele din Educație: E nevoie de încă 29.000 de profesori pentru anul școlar 2020-2021