Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a afirmat că, în urma evaluărilor din teren, s-a constatat că 253 de unităţi din întreaga ţară aveau probleme din perspectiva asigurării condiţiilor de protecţie sanitară. Situaţia pe fiecare judeţ va fi dezbătută la ora 13.00, în videoconferinţa cu premierul Florin Cîţu, cât se va face şi bilanţul unităţilor care nu vor putea relua fizic cursurile din cauza lucrărilor.
„Există şi unele probleme de infrastructură în unele şcoli. Vom avea la ora 13.00 o şedinţă cu toţi prefecţii, toţi inspectorii şcolari, cu primul ministrul şi ministrul de Interne în care vom vedea stadiul remedierii cu privire la condiţiile necesare începerii şcolii. Aveam 253 de şcoli care aveau probleme din perspectiva asigurării condiţiilor de protecţie sanitară, 37 în Dolj, în Bucureşti 28 (…) Săptămâna trecută problemele au fost identificate prin vizite la faţa locului (…) în cea mai mare parte a situaţiilor au fost remediate”, a declarat, duminică, Sorin Cîmpeanu.
Ministrul a mai precizat că, în videoconferinţa programată la ora 13.00, se va discuta despre fiecare caz în parte de unitate care nu a reuşit să remedieze toate problemele.
„Sunt convins că vor rămâne foarte puţine acele şcoli unde nu s-au remediat problemele. În Dolj, de exemplu, care avea cele mai multe probleme a beneficiat de schimbarea inspectorului şcolar general de către ministrul Educaţiei. Adică, deficienţele de management în pregătirea şcolilor se plătesc”, a mai afirmat Cîmpeanu.
Premierul Florin Cîţu a convocat, duminică, la ora 13.00, o videoconferinţă pentru a se dscuta despre încperea anului şcolar.
Profesorii îi cer lui Florin Cîțu să spună clar când le crește salariile
Asociațiile elevilor cer demiterea lui Cîmpeanu pentru că nu mărește salariile profesorilor
Profesorii sesisează Avocatul Poporului pentru înghețarea salariilor
Cât sunt salariile din învățământ: de la debutant până la gradul I – perioada 2016-2021
Când se adoptă restricțiile. Cele patru scenarii posibile
Programul „Masa caldă” în școli a redus abandonul școlar. Mai mulți parlamentari vor să îl extindă
Timișora intră în carantină în weekend. Sute de îmbolnăviri în școli
Liceenii români se pot înscrie în programul FLEX, finanţat de Departamentul de Stat al SUA
Când va apărea formularul pentru intenția de vaccinare pentru elevi. Ce spune Sorin Cîmpeanu
Burse de studiu în Marea Britanie pentru elevii de clasa a X-a
Covid-19: Peste 69.000 de elevi învață online
Raport UNICEF: Milioane de copii au o alimentație deficitară


















