Elevii şi preşcolarii au început luni un nou an şcolar, în condiţii de pandemie. Toţi cei 2, milioane de elevi au început cursurile în format fizic.
În noul an şcolar elevii vor merge la şcoală până la atingerea ratei de infectare de 6 la 1.000 de locuitori, iar după depăşirea acestei rate de infectare toate cursurile vor trece în online.
Când apare un caz pozitiv de COVID-19 într-o clasă, în cazul învăţământului preşcolar şi de clasele până la a şasea, elevii din clasa respectivă trebuie să continue online timp de 14 zile, dar pot reveni din ziua a opta prin testare antigen rapidă, dacă rezultatele sunt negative. În plus, purtarea măştii nu mai este obligatorie în spaţiile deschise, în curtea şcolii, cu excepţia festivităţilor şcolare. Atunci masca este obligatorie, iar timpul activităţii este limitat la o oră şi jumătate.
Știriedu.ro vă prezintă imagini din prima zi de școală de la câteva școli din Sectorul 4 și 5 al Capitalei:










Ministerul Educaţiei susţine că rata de vaccinare a personalului din sistemul de învăţământ preuniversitar de stat şi din sistemul de învăţământ superior de stat şi privat a ajuns la 61%.
„Astfel, din totalul de 317.531 de angajaţi ai sistemului naţional de învăţământ, s-au vaccinat 193.430
de persoane, reprezentând o rată generală de vaccinare de 61%. Faţă de ultima raportare, se
înregistrează un plus de 8.257 de persoane vaccinate în sistemul naţional de învăţământ“, a transmis
instituţia.
În ultimii ani, numărul elevilor din sistemul românesc de învăţământ preuniversitar a fost în scădere de la un an la altul. În anul şcolar 2019-2020, sistemul de învăţământ preuniversitar românesc a cuprins 2,94 mil. de elevi, înregistrând o scădere de peste 32 de mii de elevi faţă de anul şcolar anterior, conform datelor de la Ministerul Educaţiei.
Citiți și: Cât sunt salariile din învățământ: de la debutant până la gradul I – perioada 2016-2021
Când se adoptă restricțiile. Cele patru scenarii posibile
Programul „Masa caldă” în școli a redus abandonul școlar. Mai mulți parlamentari vor să îl extindă
Timișora intră în carantină în weekend. Sute de îmbolnăviri în școli
Liceenii români se pot înscrie în programul FLEX, finanţat de Departamentul de Stat al SUA
Când va apărea formularul pentru intenția de vaccinare pentru elevi. Ce spune Sorin Cîmpeanu
Burse de studiu în Marea Britanie pentru elevii de clasa a X-a
Covid-19: Peste 69.000 de elevi învață online
Raport UNICEF: Milioane de copii au o alimentație deficitară


















