Acasă Actualitate DECIZIE Săptămâna viitoare, testarea elevilor va avea loc marţi şi vineri

DECIZIE Săptămâna viitoare, testarea elevilor va avea loc marţi şi vineri

Testarea elevilor nu a fost suspendată şi nu a fost luată în discuţie această posibilitate, precizează Executivul, adăugând că testarea se va face de 2 ori pe săptămână, luni şi joi sau marţi şi vineri, in funcţie de disponibilitatea testelor. Săptămâna viitoare, elevii vor fi testaţi marţi şi vineri.

„Testarea elevilor nu a fost suspendată şi nu a fost luată în discuţie această posibilitate. Având în vedere că cea mai recentă tranşă din lotul de teste achiziţionate a fost distribuită către unităţile de învăţământ în cursul acestei zile şi în această noapte,din cauza întârzierilor în livrarea materialelor,  s-a decis schimbarea temporară, pentru săptămâna 13-17 decembrie, a zilelor în care se vor efectua testele, astfel încât acestea să aibă loc în zilele de marţi şi vineri în loc de zilele de luni şi joi”, anunţă Executivul. 

Conducerea Ministerului Educaţiei este în permanentă legătură cu cea a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă pentru a găsi soluţii rapide şi eficiente în vederea asigurării necesarului de materiale pentru testarea preşcolarilor, elevilor şi personalului din invatamant. Această testare se va face de 2 ori pe săptămână, luni şi joi sau marţi şi vineri, in funcţie de disponibilitatea testelor.  

De asemenea, Ministerul Sănătăţii este pregătit să acorde sprijin tehnic în privinţa procesului de testare a elevilor şi cadrelor didactice.Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă anunţă că urmează să primească în noaptea de duminică spre luni încă două milioane de teste rapide antigen din salivă, din partea unei societăţi care avea ca termen de livrare data de 20 decembrie.

În cursul zilei de luni, testele vor fi trimise în teritoriu.Conform reprezentanţilor Ministerului Educaţiei, având în vedere traseul acestora, ISJ-unitate şcolară-diriginţi/învăţători-beneficiari, este foarte puţin probabilă testarea în cursul zilei de luni.

Citiți și: Raed Arafat, despre lipsa testelor din școli: Doi furnizori au cerut un preț de 3 ori mai mare

Consiliul Elevilor, despre lipsa testele de salivă: Denotă o totală lipsă de mobilizare din partea autorităţilor

Ce s-a întâmplat cu testele elevilor | Explicațiile Departamentului pentru Situații de Urgență

Cîmpeanu: Pentru luni, școlile au numai jumătate din testele necesare

Cîmpeanu îi cere lui Arafat să trimită testele pe bază de salivă ambalate. Pentru săptămâna viitoare, testele sunt insuficiente

Cum au sosit testele în școli: În pungi și fără instrucțiuni și prospect

Ministrul Educației – anunț de ultimă oră despre testare VIDEO

Cîmpeanu: Testul pe bază de salivă va putea fi făcut și acasă, dacă școala decide așa

Ministerul Sănătății face noi precizări despre testarea elevilor: Legislația în vigoare nu exclude utilizarea acestor teste la domiciliu

Consiliul Elevilor critică instrucțiunile privind testarea pe bază de salivă

Contre între Educație și Sănătate pentru testarea elevilor | Cîmpeanu: Am cerut clarificări

Procedura pentru testarea în şcoli: Testele vor fi făcute de medici sau profesori luni şi joi

Ministerul Educației: A crescut numărul de școli care vor învăța față în față

Ministerul Sănătăţii, abilitat să elaboreze metodologia de administrare a testelor de salivă

Ce spune Sorin Ion, secretar de stat pentru preuniversitar, despre „încăpățânarea” ministerului de a păstra tezele

Radu Szekely, consilier Educaţie: Vor fi teste care să măsoare gradul de anxietate al copiilor

Cîmpeanu: Se închid și afterschool-urile care nu au 60% din angajați vaccinați

Maia Morgenstern critică decizia autorităţilor: „Cum să începi şcoala, iar testele peste o săptămână?

Testarea în școli: Profesorii vor avea un instructaj minim

Cîmpeanu: Propun ca în localitățile cu indicența mai mică de 3/1.000 școlile să fie deschise fizic

Lista școlilor și grădinițelor care încep cursurile în format fizic – județ cu județ

Sorin Cîmpeanu anunță controale în școlile unde a crescut brusc vaccinarea în ultima vreme

Sorin Cîmpeanu: Niciun elev care nu a susținut bacalaureatul să nu încerce să se substituie profesorilor

Raed Arafat: Profesorii vor administra testele pe bază de salivă

Document | Ce teze școlare vor susține elevii în acest an școlar

OFICIAL | Mediile se pot încheia cu două note. Ce se întâmplă cu corigențele

De luni, reîncepe programul Teleşcoala pe TVR 2

Situația ratei de vaccinare din școli pe fiecare județ

Ordinul cu noile scenarii pentru școli, în Monitorul Oficial

Document: Ce prevede ordinul cu scenariile școlilor

Sindicaliștii din Educație nu sunt de acord cu procentul de 60% vaccinați pentru deschiderea școlilor

Consiliul Elevilor: Vaccinarea angajaților nu e suficientă pentru deschiderea școlilor

Ce se întâmplă cu after-school-urile? Ping-pong între CNSU și Ministerul Educației

Cum arată Structura anului școlar 2021-2022, publicată în Monitorul Oficial

Cluj: Lista cu rata de vaccinare din fiecare școală

Document CNSU: Procentul de 60% vaccinați, criteriu pentru cursurile cu prezență fizică

Statistică: 1,8 milioane de elevi vor merge fizic la școală

Sorin Cîmpeanu: Începând de azi, rata de vaccinare va fi afișată pe site-ul inspectoratului VIDEO

Senatorul Ștefan Pălărie: Școlile să fie deschide în funcție de rata de vaccinare din localitate

Ministrul Educației a anunţat condiţiile pentru reluarea cursurilor de luni – 8 noiembrie

Concursul pentru directori: Un mare liceu din Iași nu a avut niciun candidat la funcția de director

Octavian Jurma despre criteriul cu 60% vaccinați: Au distrus din nou campania de vaccinare

viewscnt

Articolul precedentInspectoratele școlare primesc luni noi teste pe bază de salivă
Articolul următorPremierul a trimis Corpul de control să verifice achiziţia de teste de salivă pentru şcoli