Prof. Petruț Rizea scrie într-o opinie că sunt situații în care mulți profesori care își fac treaba în șocli sunt jigniți de părinții care „cam fac legea prin școli”. Stiri.Edu precizează că opiniile publicate aparțin autorilor.
Cum să încep acest articol? Să mă apuc de marea analiză a sistemului de învățământ care nu asigură bunăstarea profesorului și nici a elevului? Aș putea să scriu o mulțime de lucruri despre cât de slab este, despre lacunele strategiilor de aplicare a normelor sale, despre permisivitatea greșit aplicată, despre dascăli umiliți și intimidați, despre o libertate a exprimării prost înțeleasă.
Unii ar fi convinși că sunt fanul cultului personalității celui de la catedră, dar țin să îi dezamăgesc și să le destructurez credințele limitative, spunându-le că nu e vorba despre asta, ci despre a fi un om de bun simț, care-l respectă pe celălalt nu pentru statut sau profesie, ci pentru că știe unde să se oprească și când încalcă limitele, pentru că înțelege că există lucruri care îl depășesc și că există persoane competente care să se ocupe mai bine de ele.
Observ și în învățământ această atitudine, în special din partea părinților ”implicați”, care le știu pe toate (unii sunt simultan doctori, polițiști, judecători, inspectori, profesori, oameni de știință) și pare că și-au luat doctoratul în toate domeniile. Dar îți dai seama că sunt doar oameni cu prea mult timp liber, care au mereu reclamații de făcut școlii, cele mai multe dintre ele motivate hilar. Realizezi rapid că e vorba despre domni și (în special) doamne care vin cu un avânt al dreptății să spună cadrului didactic cum să își facă meseria. Că doar ei/ele au dreptul la o opinie!
Da, din fericire toți avem acest drept, dar ce nu înțelege majoritatea părinților care își spun în stânga și în dreapta părerile este că acestea trebuie însoțite de argumente logice și susținute de fapte sau date, nu de ’’am citit într-o carte de parenting’’, ’’așa știu eu că e mai bine’’, ’’sunt mamă’’, ’’nu este normal fiindcă așa consider eu’’. Și când crezi în mod nerealist că ești capabil să contești integritatea profesională și competența unui profesor doar pe baza credințelor și ideilor tale limitative, e amuzant pentru cei care îți analizează ”argumentația” (mai mereu cuprinzând formularea ’’fiindcă așa cred eu’’) și trist pentru copiii care îți vor moșteni tipul eronat de abordare. Din păcate, părinții au cam început să facă legea în școli, și aici nu mă refer la părerile lor, ci la influența directă sau indirectă pe care o exercită în tot acest context socio-profesional. Din experiența personală și din interacțiunea cu colegii am căpătat convingerea că această influență începe să atenteze la autoritatea, integritatea și siguranța profesorului.
Aflăm de cadre didactice cu experiență cât o viață de om jignite și umilite de mămici și tătici care au dezvoltat obsesii puternice pentru făcut sesizări și reclamații. Cele mai multe de-o inutilitate ușor sesizabilă la simpla citire a documentului (să nu mai vorbim despre coerența unora sau despre modul în care maltratează altele Limba Română).
Dar problema nu este că astfel de persoane există și au ”puncte de vedere”, ci faptul că, deseori, și le pot impune, pentru că nu avem reglementări clare care să interzică astfel de intervenții subiective în sfera activității didactice. Că nu le spune nimeni răspicat că nu poți analiza prin prisma propriilor nemulțumiri (îzvorâte, cel mai probabil, din incapacitatea de detașare de experiența personală) un
întreg sistem de factori sociali, culturali, economici care depind mult de educația de bază din familie.
Și, mai ales, că nu recunoaștem lipsa evidentă a acesteia la unii copii problemă pe care părinții și autoritățile îi aruncă în brațele profesorilor, nevoiți să se descurce cu ei și să-și asume integral responsabilitatea eventualului eșec.
Școala nu este a părinților, este a elevilor în primul rând și a celor ce-i educă. Școala nu trebuie să fie despre cine crede că are dreptate și despre cum îl pot scoate eu nevinovat pe fiul meu ca să nu dea prost în fața clasei, doar pentru că nu am reușit să îl stăpânesc și să îi ofer educația necesară înainte de a păși pragul unei instituții care e menită, în primul rând, să îți învețe copilul, nu să facă față lipsei celor 7 ani de-acasă.
