Fostul ministru, Daniel Funeriu, îi felicită pe elevii și profesorii care au militat pentru organizarea Evaluării Naționale și a Bacalaureatului și îi atacă pe cei care nu au dorit organizarea examenelor naționale, pe care îi etichetează drept „coaliția loazelor”.
„În 2011 începeam, de unul singur, o curățenie generală în educație. Logica era simplă: orice măsură tehnică iei, oricât de mulți bani bagi, dacă nu așezi educația pe baze morale sănătoase, dacă etica nu e prezentă în școli și univesități, nu vei face decât să hrănești tumora care încet, dar sigur, seacă de vlagă organismul nației”, scrie Funeriu.
Fostul ministru spune că cei care au militat pentru organizarea examenelor sunt de fapt copiii care abia învățau să scrie când el a început această luptă, iar azi sunt în prima linie a războiului pentru o Românie mai curată.
Funeriu spune că următoarea luptă este pentru curățenia în universități și dă un decalog al universităților:
1) Toleranță zero la plagiat. Verificăm toate tezele demnitarilor şi facem publice rezultatele evaluării
2) Limită maximă de 8 doctoranzi per conducător de doctorat.
3) Componența CNATDCU, CEMU, CNE formată din minim 30% din profesori și cercetători români care activează în străinătate.
4) Evaluare exclusiv internațională a proiectelor de cercetare.
5) Evaluarea internațională a tuturor jurnalelor științifice și editurilor naționale.
6) Recrutarea transparentă și căutarea tinerilor valoroși formați în străinătate.
7) Păstrarea pe o perioadă de 5 ani exclusiv a funcțiilor didactice a membrilor comunității academice care preiau o funcție politică.