Elevii vor putea mânca la școală, în cazul în care vor merge la cursuri, deoarece ordinul comun al ministerelor Educației și Sănătății nu prevede nicio restricție în această privință, însă e nevoie de respectarea unor reguli de igienă. Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat la Digi 24 că profesorul îi va supraveghea pe elevi astfel încât să fie respectate toate regulile de igienă.
„Nu sunt recomandări care să restricţioneze în vreun fel posibilitatea copilului de a mânca la şcoală. Numai că luând nişte măsuri de igienă, adică înainte ca elevul să ia sandvişul sau există posibilitatea ca şcoala să asigure acest lucru prin cantine, atunci să se spele pe mâini înainte, să folosească şerveţele şi după aceea, după ce termină, să se spele din nou pe mâini. Nu există interdicţii, dar există responsabilităţi, atât din partea profesorului, care trebuie să stea în pauză să îl supravegheze pe elev, cât şi din partea părinţilor”, a precizat ministrul Educaţiei.
Condițiile în care părinții pot opta pentru școala online
ULTIMA ORĂ Ministrul Sănătății a semnat ordinul cu măsurile pentru școli/ Ce conține documentul


















