Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat înaintea ședinței de Guvern că cea mai mare parte a școlilor vor începe în scenariul roșu, potrivit unui raport preliminar făcut de minister.
„Sunt 6.113 unități de învățământ în care se aplică scenariul verde, 2.711 scenariul galben și 101 de unități de învățământ cu scenariul roșu”, a declarat Monica Anisie ziariștilor aflați în fața Ministerului Educației.
Încă nu au luat deciziile finale comitele de urgență de la București și din județele București, Bihor, Brăila, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Mehedinți, Maramureș, Prahova, Satu Mare, Suvceava, Teleorman.
Sindicatele și reprezentanții Ministerului Educației, dar și vicepremierul Raluca Turcan au avut joi o întâlnire pe tema deschiderii noului an școlar.
Ce a declarat Raluca Turcan despre începutul anului școlar:
- „În 14 septembrie, copiii și părinții să privească cu încredere începutul de an școlar. Să privească școala ca pe un mediu de socializare, un mediu de unde vor desprinde cunoștințe unde să-i ajute în viață. Perioada nu este una ușoară, va trebui să trăim cu acest virus, va trebui să ne adaptăm și depinde foarte mult de noi dacă această criză va fi transformată într-o oportunitate de a fi mai buni și ca sistem de educație, ca solidaritate între instituții”, a spus Raluca Turcan.
- „Cred că și părinții și elevii și profesorii care au semne de întrebare trebuie să țină legătura unii cu alții”
- ”Începutul de an școlar va fi unul cu încredere și în al doilea rând în condiții mai bune decât și-ar fi imaginat foarte mulți”
Citiți și: VIDEO Monica Anisie: Joi semnăm contractul pentru primele 82.000 de tablete
Monica Anisie: Fiecare școală va face orarul elevilor astfel încât să nu se întâlnească prea mulți


















