Acasă Actualitate Marius Nistor cere ca examenul pentru directori să aibă loc din nou:...

Marius Nistor cere ca examenul pentru directori să aibă loc din nou: Au fost erori de redactare a subiectelor

Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” a trimis ministrului Sorin Cîmpeanu o adresă în care argumentează că examenul pentru directori să se mai susțină și pe 28 octombrie, în sesiunea specială dedicată celor care nu au putut participa din cauza Covid. Adresa este semnată de Marius Nistor care susține că unele subiecte nu au avut nicio legătură cu învățământul preuniversitar și au avut erori de redactare.

Scrisoarea Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”:

Potrivit Calendarulului concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat – Sesiunea 2021 (Anexa nr. 8 la Metodologia aprobată prin O.M.E. nr. 4597/2021, astfel cum a fost modificată prin O.M.E. nr. 5195/2021), în data de 15 octombrie 2021 s-a desfășurat proba scrisă a concursului.
În urma acesteia, la nivel național, 5.676 de candidați au obținut nota 7.00 (un procent de promovabilitate de 65%).

Un prim aspect pe care îl supunem atenției dumneavoastră este organizarea deficitară, subiectele ajungând în sălile de concurs cu peste 40 de minute de întârziere, ceea ce a generat o presiune suplimentară pentru candidați, supuși deja stresului concursului.

Un alt aspect pe care dorim să îl evidențiem este acela că principalul motiv pentru care procentul de promovabilitate este de doar două treimi îl constituie modul în care au fost gândite subiectele.

Astfel, din ceea ce au semnalat candidații la concurs (mulți dintre ei promovați, dar și nepromovați), precum și din ceea ce au constatat colegii participanți în calitate de observatori, mulți dintre itemi nu aveau acoperire în bibliografia de concurs (itemii cognitivi).

În egală măsură, la elaborarea itemilor nu s-a ținut cont de specificul formelor de învățământ, o parte dintre aceștia defavorizând candidații care, pe parcursul formării inițiale și continue, nu au avut în planul de învățământ disciplinele matematică, fizică etc.(au fost evident dezavantajați candidații din învățământul preșcolar și vocațional).

În plus, o serie de itemi erau formulați ambiguu, fiind susceptibili de interpretări diferite (de exemplu, itemii 1 și 3 sau intemii 11-13).

În același timp, au existat inclusiv erori în barem – un exemplu în acest sens este itemul 46, unde, potrivit șablonului, răspunsul corect ar fi fost litera b, în loc de litera a, cum prevede expres art. 4 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare: „Educaţia şi formarea profesională a copiilor, a tinerilor şi a adulţilor au ca finalitate principală formarea competenţelor, înţelese ca ansamblu multifuncţional şi transferabil de cunoştinţe, deprinderi/abilităţi şi aptitudini”; deci, răspuns corect a (cunoştinţe, abilităţi, aptitudini), iar nu lit. b (cunoştinţe, abilităţi,
atitudini).

Mai mult, unii dintre itemi nu au nicio legătură cu învățământul preuniversitar de stat – a se vedea, în acest sens, itemii 22 și 23, în care li se solicita candidaților inclusiv să calculeze profitul (aceasta în condițiile în care învățământul este, prin lege, nonprofit).

În aceste condiții, întrucât erorile de redactare a subiectelor nu le sunt imputabile candidaților și pentru a evita acțiunile în instanță (avem experiența concursurilor anterioare, în urma cărora instanțele de judecată au admis contestațiile formulate de către candidați), apreciem că se impune reglementarea posibilității pentru candidați de a susține încă o dată proba scrisă în cadrul sesiunii speciale din data de 28 octombrie 2021.

Citiți și: Rezultate concurs directori 2021: Peste 220 de candidați din București au luat note mai mici de 7
Subiectele de la concursul pentru directori, publicate pe edu.ro și rocnee.eu
Totul despre concursul pentru directori | Lucrările, corectate în fața candidaților
Ce subiecte au primit candidații la concursul pentru directori
Cîmpeanu: 65,8% dintre candidați au promovat proba scrisă de la concursul pentru directori

Concursul pentru directori: Regulile examenului de pe 15 octombrie

Concursul pentru directori: Ministerul Educației a aprobat o sesiune specială

Concursul pentru directori: 55 de candidați nu vor putea participa vineri la examen din cauza Covid

Concursul pentru directori: Ce subiecte pot primi profesorii la proba scrisă – unele sunt tip grilă

VIDEO Concursul pentru directorii de școală. Cîmpeanu: Se va da cu specialiști în HR de la firme private

Calendar concurs directori 2021. Câștigătorii vor fi numiți în funcție anul viitor

Concursul pentru directori: S-au înscris peste 9.200 de profesori

Cum arată site-ul pentru concursul de directorii| Ultimele detalii de la Ministerul Educației

Ministerul Educației a publicat bibliografia pentru concursul de directori

Ce spune fosta directoare de la Colegiul „Ghe. Șincai” despre subiectele de la concursul pentru directori

Ce se întâmplă cu locurile rămase libere după concursul pentru directori? Răspunsul lui Cîmpeanu

Articolul precedentPeste 2.000 de localităţi au incidenţa cazurilor de COVID-19 peste 3 la mie
Articolul următorA început evaluarea administrării vaccinului Pfizer copiilor cu vârste de 5-11 ani