Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a anunţat luni că a început evaluarea administrării vaccinului pentru Covid-19 al Pfizer copiilor cu vârste cu vârste de 5-11 ani, transmite Reuters.
Pfizer şi partenera sa germană BioNTech au transmis săptămâna trecută date care susţin utilizarea vaccinului lor ARNm copiilor mici.
S-a constatat că vaccinul induce un răspuns imun puternic la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani, într-un studiu clinic cu 2.268 de participanţi, au spus companiile luna trecută.
Agenţia Europeană a Medicamentului a declarat că va analiza datele referitoare la vaccin, cunoscut sub numele de Comirnaty, inclusiv rezultatele unui studiu clinic în curs.
În prezent, vaccinul nu este permis pentru acea grupă de vârstă. Cu toate acestea, a fost autorizat pentru utilizare la copii cu vârsta de peste 12 ani atât în Statele Unite, cât şi în Uniunea Europeană.
În timp ce copiii sunt mai puţin expuşi la forme grave de Covid-19, aceştia pot răspândi virusul către alţii, inclusiv persoanelor vulnerabile cu risc mai mare de boli severe.
Avizul Comisiei pentru medicamente pentru uz uman a EMA va fi transmis Comisiei Europene, care va emite o decizie finală cu privire la această chestiune.
Citiți și: Rezultate concurs directori 2021: Peste 220 de candidați din București au luat note mai mici de 7
Subiectele de la concursul pentru directori, publicate pe edu.ro și rocnee.eu
Totul despre concursul pentru directori | Lucrările, corectate în fața candidaților
Ce subiecte au primit candidații la concursul pentru directori
Cîmpeanu: 65,8% dintre candidați au promovat proba scrisă de la concursul pentru directori
Concursul pentru directori: Regulile examenului de pe 15 octombrie
Concursul pentru directori: Ministerul Educației a aprobat o sesiune specială
Concursul pentru directori: 55 de candidați nu vor putea participa vineri la examen din cauza Covid
Concursul pentru directori: Ce subiecte pot primi profesorii la proba scrisă – unele sunt tip grilă
Calendar concurs directori 2021. Câștigătorii vor fi numiți în funcție anul viitor
Concursul pentru directori: S-au înscris peste 9.200 de profesori
Cum arată site-ul pentru concursul de directorii| Ultimele detalii de la Ministerul Educației
Ministerul Educației a publicat bibliografia pentru concursul de directori
Ce se întâmplă cu locurile rămase libere după concursul pentru directori? Răspunsul lui Cîmpeanu