Învățarea online nu este la fel de eficientă ca cea de la clasă este concluzia unui sondaj la care au răspuns 2.500 de profesori din opt țări. Sondajul a fost făcut de compania McKinseycare și a fost realizat în octombrie / noiembrie 2020.
Sondajul a relevat că școala online creează o întârziere la învățare de cel puțin trei luni în comparație cu ce se întâmplă la clasă. Elevii din mediile sărace rămân în permanență în urmă. Numai 5 din 10 elevi au aceeași eficiență de învățare în mediul online.
Trecerea la învățarea la distanță a avut impact negativ și fost resimțit în toate țările chestionate, dar au existat diferențe în ceea ce privește progresul elevilor. În SUA, profesorii au spus că elevii au rămas în urmă cu 2,4 luni în privința etapelor de învățare așteptate în noiembrie. În Marea Britanie, elevii au rămas în urmă cu 2,8 luni.
Lucrurile au fost mai puțin sumbre în Australia, unde respondenții la sondajul McKinsey au declarat că au perceput o întârziere de învățare de 1,6 luni.

În școlile în care 80% dintre elevi provin din gospodării aflate sub pragul sărăciei, elevii au avut o întârziere la învățare de 2,5 luni. În schimb, în școlile unde 80% dintre elevi trăiesc peste pragul sărăciei, profesorii au raportat o pierdere de învățare de doar 1,6 luni.
Cercetarea arată că elevii mai înstăriți și cei care frecventează școlile private au fost mai predispuși să participe la lecții online și să-și finalizeze cursurile. Acest lucru se datorează probabil faptului că au echipamentele necesare acasă, cum ar fi calculatoare și acces la internet.
„Profesorii din școlile cu sărăcie ridicată au considerat că clasele virtuale sunt deosebit de ineficiente, întărind îngrijorarea că pandemia a exacerbat inegalitățile educaționale”, se arată în raport.
Studiul mai arată că majoritatea țărilor și-au suspendat evaluările și examenele obișnuite de la sfârșitul anului școlar trecut, iar unele au ales să renunțe la evaluările formative regulate, cum ar fi tezele, atunci când elevii s-au întors la curs. În privința materiilor de studiu, cercetarea arată că pierderile au fost mai mari la matematică decât la lectură. Însă, în mediile defavorizate, elevii au avut pierderi mari la toate disciplinele.



















